Preşedintele clubului FC Argeş, Cristian Mincă, a intrat, joi, în jurul orei 14:30, în sediul DNA Piteşti, iar la scurt timp după acesta a fost adus la DNA şi finanţatorul echipei, Cornel Penescu.
Preşedintele Clubului FC Argeş, Cristian Mincă, a fost audiat de procurorii
anticorupţie şi săptămâna trecută. Acesta a stat atunci în sediul DNA
timp de aproape şapte ore şi, la ieşire, a declarat că va mai fi chemat
la audieri şi săptămâna viitoare. "O să mai fiu chemat joi. Nu ştiu
dacă sunt învinuit. Am fost chemat pentru cercetări. Nu mi se pare în
regulă, dar, probabil, suntem cel mai periculos club din România. L-am
văzut pe domnul Penescu. Ne-am salutat din priviri, dar nu am putut
vorbi, pentru că nu am fost lăsaţi. Probabil că mi s-au ascultat
telefoanele, dar nu neapărat mie, ci şi prin intermediul persoanelor
care m-au contactat", a spus Mincă joia trecută, la ieşirea din sediul
DNA.
La
DNA Piteşti a fost audiat şi Cristian Libertatu, care a plecat
după circa două ore şi jumătate. Miercuri, avocatul lui Libertatu, Radu
Nistor, a declarat că procurorii DNA au extins acuzaţiile în cazul
clientului său. "Se spune că ar fi aplicat amenzi prea mici la anumite
firme şi că se anunţau controale pe legea tutunului. Sunt nişte
aberaţii", a susţinut avocatul.
Fostul şef al OPC Argeş ar fi acuzat,
pe lângă infracţiunea de luare de mită, şi de abuz în serviciu şi de
divulgare de informaţii privind activitatea de control a OPC,
informaţii care ar fi trebuit să rămână strict confidenţiale, după cum
au precizat surse judiciare.
Cererea
de eliberare sub control judiciar a fostului director OPC Argeş,
Cristian Libertatu, a fost admisă de Tribunalul Argeş miercuri, însă
decizia poate fi atacată cu recurs în decurs de 24 de ore.
În
dosarul corupţiei din arbitraj, în data de 14 aprilie au fost arestaţi
preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu,
preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin,
directorul hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al
OPC Argeş, Cristian Libertatu.
Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt
acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu
de luare de mită. Ulterior, au mai fost arestaţi arbitrii Sorin
Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu şi observatorul FRF
Marcel Lică. Aceştia din urmă nu se mai află în prezent în arest.