Ultimele Stiri· 1 min citire

Coreea de Nord a lansat marţi noapte o rachetă cu rază scurtă de acţiune

27 mai 2009, 07:21
Actualizat: 28 mai 2009, 00:08
Coreea de Nord a lansat marţi noapte o rachetă cu rază scurtă de acţiune

Coreea de Nord a lansat marţi noapte o rachetă cu rază scurtă de acţiune

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea TV

Coreea de Nord a testat marţi noapte o nouă rachetă cu rază scurtă de acţiune, în ciuda protestelor venite din partea comunităţii internaţionale.

Consiliul de securitate al ONU pregăteşte o rezoluţie ce va conţine măsuri punitive la adresa Phenianului, după ce în ultimele trei zile, regimul comunist a efectuat un test nuclear şi a lansat mai multe rachete.

"Discuţiile şi deliberările vor necesita timp. Lucrăm la probleme foarte complicate ce au nevoie de atenţie maximă, dar suntem de acord asupra obiectivelor acestei rezoluţii", a declarat Susan Rice ambasadorul SUA la ONU.

Ambasadorii celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU plus Japonia şi Coreea de Sud lucrează la textul unei rezoluţii care să preseze regimul de la Phenian să renunţe la activităţile sale nucleare.

În ciuda avertismentelor venite atât din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite, cât şi din partea Washingtonului, Coreea de Nord a continuat şi miercuri testele cu rachetă. În ultimele zile, şase rachete cu rază scurtă au fost testate, iar presa sud-coreeană scrie că a fost reluată şi producţia de plutoniu.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri