Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Copiii români încearcă ţigara de la vârste cuprinse între 6 şi 8 ani

În România, vârsta copiilor care încearcă să fumeze a scăzut în ultimii ani, ei încercând ţigara încă de la 6 ani. La 13 ani mulţi dintre aceştia sunt deja pe cale de a deveni dependenţi, potrivit Magdalenei Ciobanu, coordonatorul Centrului pentru Renunţarea la Fumat.

Foto: alancox.blogspot.com
Foto: alancox.blogspot.com

Potrivit rezultatelor studiului "Impactul pictogramelor de pe pachetele de ţigări asupra adolescenţilor din România", 6% dintre adolescenţii între 14 şi 18 ani au încercat cel puţin o dată să fumeze, iar 24% dintre ei fumează în prezent.

Rezultatele studiului a arătat că pentru tineri ţigările reprezintă o atracţie. Principalul motiv pentru care ei se apucă de fumat este pentru a părea mai importanţi. Potrivit realizatorilor studiului, pachetele de ţigări sunt evident mai puţin atractive pentru adolescenţi de la introducerea pictogramelor, însă imaginile încep să se banalizeze cu timpul şi ar trebui schimbate.

Studiul "Impactul pictogramelor de pe pachetele de ţigări asupra adolescenţilor din România", realizat la nivel naţional pe un eşantion de 1.400 de adolescenţi, a arătat că aproximativ jumătate dintre adolescenţi au atitudini şi comportamente de respingere faţă de ţigări, din cauza imaginilor de pe pachetele de ţigări.

Unul din doi adolescenţi încearcă în mare sau foarte mare măsură sentimente de dezgust generate de imaginile tipărite (50%) pe pachetele de ţigări, iar 45% dintre aceştia încearcă sentimente de "îngrijorare şi nelinişte". Studiul a arătat că pictogramele influenţează decizia adolescenţilor de a se apuca sau nu de fumat - 51% dintre tineri au declarat că sunt influenţaţi în mare măsură de acestea.

Sunt influenţaţi, de asemenea, şi tinerii care deja fumează, jumătate dintre ei declarând că au încercat să renunţe la fumat din cauza avertismentelor legate de sănătate. Ca urmare a inscripţionării, tinerii încearcă să evite mesajele - 30% acoperă imaginea atunci când iau ţigări din pachet, 28% nu privesc pachetul atunci când iau o ţigară şi 23% cumpără sau cer vânzătorului un anumit tip de pachet de ţigări cu un anumit text.

În prezent, un adolescent din cinci (19%) fumează zilnic, 17% ocazional şi aproape două treimi (64%) sunt nefumători, potrivit studiului.

Pictoramele au fost introduse în România la 1 iulie 2008 şi au devenit obligatorii începând cu 1 iulie 2009. Aceste studii sunt printre primele din Europa care explorează impactul acestei măsuri de sănătate publică.

Studiul privind impactul asupra adolescenţilor a fost realizat în perioada iulie 2008 - octombrie 2009 de Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" şi Totem Communication, fiind finanţat de Development Research Centre Canada. Studiul despre impactul pictogramelor asupra adolescenţilor a fost realizat în premieră, fiind prima oară când se analizează efectul pictogramelor asupra adolecenţilor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro