Surse: Christian Heinzmann, directorul TAROM, REVOCAT

Surse: Christian Heinzmann, directorul TAROM, REVOCAT
Consiliul de Administrație s-a întâlnit, luni, în regim de urgență, pentru a lua o decizie cu privire la viitorul companiei TAROM. Surse citate de REALITATEA TV susțin că Heinzmann, CEO-ul TAROM, a fost revocat din funcție. Acesta a fost suspendat, vineri, din funcția de Accountable Manager.
UPDATE 23.01. Surse citate de Realitatea TV susțin că Christian Heinzmann a fost revocat.
Ședința a început la ora 21 și nu se încheiase la ora 23. Realitatea TV, citând surse apropiate Tarom, a dezvăluit că a fost revocat Heinzmann din funcția de CEO al companiei și că la fel a fost revocat și Tiberiu Țiclea, care era director administrativ.
UPDATE: Apelul de urgență făcut de piloți către ministru
Unul dintre cei mai cunoscuți piloți ai companiei, Emil Dobrovolschi, face un apel către ministrul Transporturilor și către colegii din Tarom.
”În Tarom a sosit momentul răspunsurilor!
Ani în șir, noi, profesioniștii din Tarom am tras zeci de semnale de alarmă managementului companiei și Ministerului Transporturilor, cerând explicații despre modul defectuos în care a fost și este condusă compania. Suntem martorii unui proces continuu de slăbire și de sabotare a companiei Tarom. Am ajuns să ne întrebăm din ce în ce mai des cât mai poate rezistă Tarom cu lipsa de profesionalism și cu dezinteresul din partea celor care o conduc, ne întrebăm zilnic de ce românii nu pot avea în țară lor propria companie națională, de ce Tarom nu poate scoate profit în conditile în care TOȚI ceilalți operatori aerieni o fac. Ne îngrijorează lipsa de reacție a managementului față de faptul că se pierde forță de muncă supercalificată, a piloților experimentați și a tehnicienilor, față de migrația acestora către companii concurente. Totul din cauza lipsei de viziune, care conduce la pierderea speranței în stabilitatea și chiar existența locului de muncă.
Pare că la ora actuală, singurii care se mai implică și își doresc în mod real că această companie să existe sunt angajații, și anume, piloții, însoțitorii de bord, mecanicii, așa cum a fost de fapt dintotdeauna. Tarom-ul se încăpățânează să existe, să aibă pasageri și să reziste pe piață, în ciuda nocivelor interese politice, manifestate de-a lungul anilor la toate nivelurile și în ciuda inexistenței unui proces real de supraveghere și de gestiune a proprietarului companiei...
Tarom are propriile avioane, piloți și însoțitori de bord, Tarom are propriul hangar, ingineri și mecanici, are echipamente, piese de schimb (inclusiv motoare!) are agenții, are infrastructură, are proprii pasageri, Tarom este o companie iubita de români, iubita de pasageri și respectată pentru siguranță zborurilor și pentru serviciile oferite, pentru încrederea dată pasagerilor de-a lungul anilor. Cu toate acestea are pierderi enorme într-un an în care majoritatea operatorilor aerieni a făcut profit, asta chiar dacă prețul petrolului a scăzut cu peste o treime(!) și numărul de pasageri a crescut.
Chiar nu poate fi tras nimeni la răspundere pentru situația în care ne aflăm? Chiar nu se poate găsi o soluție, nici acum în ultimul ceas?
Nu sunt întrebări retorice! Pentru noi siguranță zborului nu e o vorba! Noi, piloți ai Tarom, care prin profesionalismul nostru, în fiecare zi le garantăm pasagerilor noștri zboruri în siguranță, cerem autorităților române rezolvarea URGENȚă a situației!”, e apelul pilotului Emil Dobrovolschi, conform stiripesurse.ro
Christian Heinzmann ar putea fi suspendat și din funcția de CEO
Belgianul Christian Heinzmann ar putea fi suspendat și din funcția de CEO sau și-ar putea continua mandatul până în noiembrie, când i se termină contractul, fără însă a mai fi Accountable Manager, funcție pe care o pierde din 22 martie.
Ministrul Transporturilor a dat asigurări că activitatea TAROM se va desfășura în condiții normale și, chiar dacă se vor înregistra întârzieri, siguranță zborului nu va fi afectată.
Dan Costescu a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că Heinzmann nu va mai deține funcția de accountable manager la TAROM, din data de 22 martie, dar este în continuare director general.
Faptul că Heinzmann nu mai este, începând de marți, accountable manager, înseamnă că el nu mai poate gestiona activitatea curentă și strategia de zbor.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că la începutul ședinței Consiliului de Administrație a fost cvorum, când a fost anunțată decizia Autorității Aeronautice, însă în momentul în care s-a trecut la analiza activității de management a directorului general acesta a părăsit sala, mizând pe faptul că cvorumul nu va mai fi îndeplinit și nu se va mai putea lua o decizie.
Ministrul și-a exprimat dezaprobarea pentru ''lipsa de interes și de responsabilitate" a actualului director general, Christian Heinzmann, pentru activitatea companiei. "Eu îmi exprim dezaprobarea pentru lipsa de interes și pentru lipsa de responsabilitate a acestui domn cu privire la activitatea companiei. Este un lucru nepermis în niciun domeniu, cu atât mai puțin în domeniul aviației. Este drept că asta nu are nicio influență în acest moment asupra siguranței circulației și zborurilor — ceilalți directori se află pe poziții și își continuă activitatea — dar această lipsă de responsabilitate, de asumare a ei, de a discuta despre niște deficiențe de management constatate în mod clar de mai multe organe care le-au investigat nu mi se pare în regulă", a continuat șeful de la Transporturi.
În context, ministrul a făcut referire la o parte dintre deficiențele constatate, precum nerealizarea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și problemele identificate la nivel de resurse umane, unde 25% din personalul tehnic a avut concedii medicale în 2015, ceea ce însumează un număr de 1.500 de zile.
"În loc să aibă 8 milioane (lei — n. r.) pierderi la sfârșitul anului trecut, așa cum își asumaseră prin contracte și prin planul de management, au avut 41 de milioane. Este inadmisibil în condițiile în care pe piața europeană prețul kerosenului a scăzut anul trecut în mod spectaculos, creând un avantaj — după cum a fost documentat de 80 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, în acest moment, dacă nu am fi avut acest avantaj, am fi avut un dezastru, o pierdere de 120 de milioane. Oricum, nu este foarte bine ca în loc de 8 milioane să fie 41 de milioane pierdere. Mai sunt și aspectele care au fost constatate și transmise mie și de Corpul de Control, dar și de analiza CA. Este vorba despre problemele la nivelul resurselor umane. Peste 25% din personalul tehnic de la TAROM a înregistrat concedii medicale. Este o cifră pe care nu am văzut-o în nicio companie de stat sau privată, din câte am analizat până în prezent. Este vorba despre 1.500 de zile în care acest personal a fost în concediu medical. Vă dați seama și pentru partea de ore suplimentare ce înseamnă toată această indisciplină la nivelul resurselor umane. Acest lucru nu poate continua", a subliniat Dan Costescu.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























