Confederaţiile sindicale protestează, astăzi, în Capitală

Confederaţiile sindicale protestează, astăzi, în Capitală
Peste 20.000 de sindicalişti, reprezentând BNS, CSDR, CNSLR-Frăţia şi Cartel Alfa, protestează astăzi la un miting în Piaţa Victoriei, între orele 11.00 şi 14.00, pentru a cere creşterea salariului minim şi renegocierea legii unitare de salarizare.
Pentru acest protest, centralele sindicale au mobilizat nu doar membrii din Capitală, ci şi "teritoriul". Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, aproape 200 de autocare şi microbuze cu sindicalişti din toată ţara sunt aşteptate să ajungă între orele 8.00 şi 9.00, la cele cinci intrări din Bucureşti, pentru a participa la miting.
"Adunarea participanţilor din provincie se va face în cele cinci puncte de intrare din Bucureşti, astfel: dinspre Autostrada A1, Bucureşti-Piteşti, la Bulevardul Iuliu Maniu, dinspre Autostrada A2, Bucureşti-Constanţa, pe la bulevardul Theodor Pallady, dinspre DN1, Bucureşti-Ploieşti, la bulevardul Aviatorilor, dinspre DN2, şoseaua Colentina, în zona Parcului Plumbuita, iar dinspre DN 6, pe la şoseaua Alexandriei", a declarat, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
De la intrările din Capitală, autocarele şi microbuzele cu manifestanţi se vor deplasa în coloane de maxim zece către Şoseaua Kiseleff, în intervalul 8.30-11.00. De asemenea, în intervalul 10.00-11.00 se va realiza accesul sindicaliştilor în Piaţa Victoriei.
Mitingul se va desfăşura în Piaţa Victoriei în intervalul 11.00-14.30. După terminarea protestului, manifestanţii vor putea părăsi Piaţa Victoriei până la ora 16.30, a mai precizat Militaru.
Măsurile de ordine publică la acest protest vor fi asigurate de peste 1.000 de jandarmi şi 540 de poliţişti. La faţa locului vor fi prezente şi două echipaje de pompieri şi patru ambulanţe SMURD, a mai spus Militaru.
Studenţii se vor alătura protestelor organizate de confederaţiile sindicale.
Traficul va fi restricţionat, miercuri, între orele 00.00 şi 18.00 în zona Guvernului. VEZI RUTELE OCOLITOARE
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de scăderea veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaţilor din domeniul public în perioada octombrie - decembrie 2009 şi de concedierea unui număr mare de salariaţi anunţată pentru anul 2010.
Peste 800.000 de bugetari, din educaţie, sănătate şi administraţie publică au fost, luni, în grevă generală.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























