Confederaţia "Cartel ALFA" a stabilit calendarul protestelor

Confederaţia "Cartel ALFA" a stabilit calendarul protestelor
Grevă de avertisment înainte de alegerile europarlamentare şi miting la sfârşitul lui iunie în Capitală. Sunt acţiunile de protest anunţate marţi de confederaţia Cartel Alfa, care are peste un milion de membri. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului de a îngheţa salariile, în condiţiile în care a scăzut puterea de cumpărare.
Primele acţiuni de protest vor avea loc la nivel judeţean. În perioada
20 mai -20 iunie vor fi organizate pichetări şi mitinguri. Pe 5 iunie,
înaintea alegerilor europarlamentare, Cartel Alfa va organiza o grevă
de solidaritate de 15 minute.
"La sfârşitul lunii iunie va fi un
miting în Bucureşti la care încercăm să mobilizăm cât mai multă lume. Urmează şi alte acţiuni punctuale, precum cele din
sectorul învăţământ care vor fu susţinute. Acţiuni
la nivelul metalurgiei", a declarat Bogdan Hossu, preşedinte CNS Cartel Alfa.
Sindicatele cer păstrarea locurilor de muncă, blocarea privatizărilor
în companiile de stat şi urgentarea apariţiei legii unice de salarizare
în sistemul bugetar. Sindicaliştii cer demisia mai multor miniştri
printe care cel al muncii şi cel al educaţiei.
La confederaţia sindicală cartel alfa sunt afiliate 42 de federaţii profesionale.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























