Comisia care se ocupă de selectarea reprezentanţilor PD-L în Guvern la nivelul secretarilor de stat şi şefilor de agenţii şi autorităţi guvernamentale a avut marţi o şedinţă în care au fost analizate candidaturile depuse.
Comisia care reuneşte cei patru lideri ai partidului de la nivel
central - Emil Boc, Adriean Videanu, Theodor Stolojan şi Vasile Blaga - şi
liderii filialelor judeţene cu cele mai bune rezultate la alegerile din
30 noiembrie 2008 s-au întrunit pentru a analiza candidaturile pentru
posturile de rang secund din Guvern ce ar urma să revină PD-L. Aceasta
este a doua întâlnire, prima având loc în cursul serii de luni.
Conform unor surse democrat-liberale, cei mai avantajaţi au fost
candidaţii susţinuţi de liderii centrali, dar şi cei care provin
din organizaţiile reprezentate în această comisie: Arad, Alba,
Dâmboviţa, Neamţ şi Suceava. Deocamdată, există mai multe variante
pentru majoritatea posturilor, discuţiile urmând să se întindă pe
durata mai multor zile. Printre candidaţii cu cele mai multe şanse se
numără Mihail Vasile Ozunu, fostul director al Colegiului Naţional de
Apărare, însă postul în care urmează să fie numit stă sub semnul
întrebării. Este vorba de şefia Oficiului Registrului Naţional al
Informaţiilor Secrete de Stat sau a Oficiului Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Într-o situaţie similară se află şi avocatul Gabriel Biriş. Liderii
PD-L îl doresc pe acesta drept secretar de stat în Ministerul de
Finanţe, la departamenul Legislaţie. Nu este exclusă nici varianta
preluării şefiei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
însă pentru conducerea acestei instituţii este luat în calcul şi
Sebastian Bodu, cel care a mai condus ANAF în perioada în care PD s-a
aflat la guvernare.
Foarte probabilă este şi varianta ca Răzvan Murgeanu să demisioneze din
postul de viceprimar al Capitalei pentru un post de secretar de stat în
ministerul lui Vasile Blaga, cel al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.
Murgeanu este nemulţumit de actualul său statut în Primăria Generală
datorită faptului că primarul Sorin Oprescu ar încerca să-i limiteze
sever atribuţiile. El ar urma să devină şeful departamentului care se
ocupă de construcţia de locuinţe.
Europarlamentarul Marian Zlotea este la un pas de nominalizarea
ca preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor. Zlotea a mai îndeplinit funcţia de preşedinte al
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.