Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Conceicao susţine că formaţia sa a câştigat trofeul "cu puţină şansă"

Antrenorul echipei CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, duminică, după Supercupa cu Unirea Urziceni, că este mulţumit de jocul echipei sale şi de cucerirea trofeului, dar admite că ardelenii s-au impus şi cu puţin noroc.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"Am asistat la un meci destul de disputat pentru un început de sezon. Am întâlnit o echipă foarte puternică şi bine organizată. Sunt mulţumit de felul în care s-a prezentat formaţia mea după trei săptămâni de pregătire şi de faptul că am rezistat 120 de minute. Cu toate că Unirea Urziceni a început pregătirea mai repede ca noi, am dat dovadă de caracter şi de devotament şi, cu puţină şansă la penalty-uri, am reuşit să câştigăm primul trofeu din acest an", a spus Conceicao, care a adăugat că arbitrajul nu a fost un factor decisiv în deciderea câştigătoarei.

Portughezul a afirmat că a fost trist să vadă un meci de o asemenea importanţă jucându-se doar în faţa a 2.000 de spectatori, dar "organizatorii sunt cei care ar trebui să răspundă dacă au ales bine data, ora şi locul de disputare".

În ceea ce priveşte posibilitatea aducerii unor arbitri străini la meciurile din Liga I, Conceicao a precizat: "CFR joacă în campionatul românesc, aşa că arbitrii trebuie să fie de aici. Prin aceste cereri, anumite echipe discreditează un pic arbitrajul românesc. Ar trebui ca antrenorii, conducătorii şi toţi cei implicaţi în fenomen să critice mai puţin arbitrii, să aibă mai mare încredere în ei, pentru că ar trebui să vorbească mai mult de fotbal".

Antrenorul clujenilor ar fi vrut să continue conferinţa de presă, dar în acel moment s-a luat curentul la stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu din cauza unor probleme la panoul de siguranţe, astfel încât activitatea de presă a fost încheiată.

Echipa antrenată de Antonio Conceicao a câştigat, duminică, Supercupa României după ce a trecut de Unirea Urziceni, scor 4-3, după executarea loviturilor de departajare, şi a devenit astfel prima echipă din provincie care câştigă acest trofeu.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro