Concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului va fi calculat ca vechime în muncă, potrivit unui amendament adus de Parlament proiectului Legii unice a salarizării, acceptat duminică de Guvern.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a anunţat la finalul
şedinţei de duminică a Executivului că unul dintre amendamentele aduse
Legii unice a salarizării în sistemul bugetar, acceptat de Guvern, se
referă la personalul care a beneficiat de concediu plătit pentru
creşterea şi îngrijirea copilului de până la 2 ani, respectiv 7 ani în
cazul copilului cu handicap, precum şi la personalul ale cărui
raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit
legii.
"Acestor angajaţi li se acordă, la reluarea activităţii,
salariul de bază aferent gradului sau treptei profesionale în care au
fost încadraţi anterior suspendării. Gradaţia corespunzătoare tranşei
de vechime în muncă este determinată conform legilor specifice", a
declarat Muntean.
În cazul concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, "legile
specifice" sunt OUG 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea
creşterii copilului şi Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap.
Concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului nu era calculat ca
vechime în muncă potrivit proiectului Legii unice a salarizării trimis
de Guvern la Parlament.
"Personalul care s-a aflat în concediu plătit
pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani,
respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi personalului
ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost
suspendate din alte cauze, potrivit legii, şi care nu au prestat
activitate, i se acordă la reluarea activităţii salariul de bază la
gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a gradului sau
treptei profesionale avute anterior", se arată în proiectul de lege.
Legea unică prevede că, în cadrul fiecărui grad sau treaptă
profesională, diferenţierea salariilor de bază se face pe un număr de
cinci gradaţii, corespunzătoare celor cinci tranşe de vechime în muncă,
astfel: de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani, de la
15 la 20 ani şi peste 20 ani.
OUG 148/2005 privind susţinerea
familiei în vederea creşterii copilului cu modificările şi completările
ulterioare prevede, la articolul 18 alineatul 7, introdus printr-o Lege
aprobată în 2007, că "perioada concediului pentru creşterea copilului
în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu
handicap constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în
vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta".
Prin Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, persoana care are în îngrijire, supraveghere
şi întreţinere un copil cu handicap beneficiază de concediu şi
indemnizaţie de creştere a copilulului cu handicap cu vârsta cuprinsă
între 3 şi 7 ani. Şi prin acest act normativ, perioada de concediu
"constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la
stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta", potrivit
articolului 13 alineatul 8.