Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Compania aeriană low cost SkyEurope a intrat în faliment şi urmează să se restructureze

Compania aeriană slovacă low cost SkyEurope, cotată la bursa din Viena, ce se confruntă cu grave dificultăţi financiare structurale, a anunţat luni că a intrat voluntar în faliment, pentru a se restructura.

Foto: coolturism.ro
Foto: coolturism.ro

"Compania a obţinut de la tribunalul din Bratislava îngheţarea creanţelor, pentru a permite conducerii să desfăşoare procedura de restructurare", o măsură similară capitolului 11 din legea falimentului din Statele Unite, a anunţat compania într-un comunicat.

"SkyEurope a întreprins în mod voluntar acest demers, pentru a avea timp să îşi reorganizeze datoriile şi să facă grupul mai atractiv pentru potenţialii investitori", a anunţat compania. 

Măsura, care este acompaniată de o suspendare a cotaţiei de la bursă, nu afectează cu nimic planurile de zbor, angajaţii şi plata furnizorilor pentru serviciile oferite în timpul restructurării sub faliment, a subliniat SkyEurope. 

"Este o măsură bună pentru SkyEurope, pentru că ne permite să ne continuăm activităţile în faza de reorganizare", a declarat preşedintele grupului, Jason Bitter. 

Înfiinţată în 2001 de investitori austrieci, SkyEurope nu a generat niciodată profit şi a acumulat o datorie de peste 100 milioane euro. 

Compania a anunţat o pierdere netă de 31,9 milioane euro în primul trimestru, ce s-a încheiat în martie, după o pierdere de 59,12 milioane în anul 2007-2008, potrivit datelor provizorii. 

Compania, care deserveşte 41 oraşe în 19 ţări, şi-a redus flota cu două treimi în această vară, la numai şase avioane. În anul ce s-a încheiat în mai, compania a transportat 3,16 milioane pasageri, în scădere cu 15,2%. 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro