Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Comisia prezidenţială recomandă interzicerea prin lege a meditaţiilor

Meditaţiile date elevilor de la clasă ar trebui interzise prin lege, ca măsură pentru reducere a inegalităţilor de tratament existente între elevii din aceeaşi clasă, consideră Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice.

Foto: RTV
Foto: RTV
"Este necesară o interdicţie explicită, prin lege, pentru per­sonalul didactic de a desfăşura activităţi de tip after-school sau meditaţii cu elevi proprii, în afara unităţii şcolare în cauză", se arată în raportul Comisiei.

Propunerea a venit în contextul în care meditaţiile date elevilor de la clasă reprezintă, de mulţi ani, o practică frecventă în rândul multor cadre didactice, pregătirea particulară vizând în special materiile prioritare în perspectiva examenului de bacalaureat şi a celui de admitere la facultate.

"Există şi un ordin de ministru în acelaşi sens, care, din câte ştiu, se aplică de câţiva ani. Este foarte important ca elevii să nu fie trataţi diferit, iar pentru pregătirea lor, în special a celor rămaşi în urmă, se pot face ore suplimentare la şcoală, nu meditaţii pe bani, în particular. Din experienţa proprie, cel mai slab elev din clasă dovedeşte performanţe într-un grup de lucru, pentru că dispare teama că nu e în stare de nimic", a comentat, pentru NewsIn, directorul Liceului Teoretic "Mihail Sadoveanu" din Capitală, Sorina Creţu.

În acelaşi raport, Comisia a recomandat evitarea utilizării materialelor auxiliare pe care nu şi le pot permite toţi elevii, precum şi utilizarea curentă a computerului şi accesul la internet ca resursă di­dactică în şcoală.

Pentru includerea tuturor copiilor în învăţământul preşcolar, Comisia prezidenţială a recomandat subvenţionarea prin vouchere pe care părinţii le pot folosi şi la înscrierea în grădiniţele private acreditate.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro