Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice şi-a prezentat marţi raportul referitor la analiza riscurilor şi inechităţilor sociale din România, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a primului-ministru Emil Boc.
Documentul prezentat la Cotroceni conţine şi propunerea de legalizare a sexului comercial, dar nu şi intermedierea de servicii sexuale, ca "posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuală". Raportul avertizează însă că această propunere ar trebui dezbătută, căci "impunerea unei astfel de măsuri în absenţa unei analize bazate pe experienţa altor state şi, în funcţie de particularităţile României, ar putea genera totuşi efecte nedorite".
Comisia prezidenţială propune, de asemenea, "înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care practică sexul comercial să poată beneficia pe lângă serviciile de asistenţă medicală, socială şi psihologică şi de prezervative oferite gratis".
Comisia prezidenţială propune şi dezincriminarea consumului de droguri
"Dezincriminarea consumului de droguri (nu a traficului!) pentru a aduce la „suprafaţă” consumatorii. ... Consumul de droguri trebuie descurajat, dar cu diferenţele de rigoare între drogurile uşoare şi drogurile tari, în special cele injectabile precum heroina care au efecte negative devastatoare. Incriminarea consumului produce efecte secundare grave, precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave", se mai arată în raport.
Comisia prezidenţială consideră că trebuie menţinute programele şi serviciile de intervenţie stradală dezvoltate de către ONG-uri şi finanţarea acestora de la bugetele locale. Documentul propune şi "introducerea în cartierele cu mulţi dependenţi de droguri injectabile a unor automate cu fise şi cu seturi sterile de injectare" pentru a preveni refolosirea seringilor. De asemenea, propune "înfiinţarea de servicii specializate pentru consumatorii de droguri în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din subordinea Consiliilor judeţene".
1 EUR= 4.1298 RON 











Feedback
Prostituatile pe ficele dumneavoastra, pe sotia dumneavoastra si lasati ficele acestui neam in pace.
Sunt un baiat de 26 de ani si spun cu toata convingerea ca noi tinerii acestei tari nu avem nevoie de asa ceva.
NICI DE DROGURI NICI DE PROSTITUTIE!
Aplica pe jobs.realitatea.net
http://hyperliteratura.reea.net/?p=3881
In seara asta, insa, cred ca vreo 50 de oameni la crasma, erau TOTAL INDIGNATI, DE ...prostitutie, ...droguri, spuneau ca nu vor sa mai auda de Basescu in veci, s-au simtit pacaliti, !
Rusine Basescule !
RUSINE BASESCULE !
ACUM INSA SIMTE BASESCU CA PIERDE CIOLANUL SI VINE CU FEL DE FEL DE NEBUNELI... !!!!
ORICUM TOT PIERZI Basescule !