Comisia parlamentară de achetă în cazul Udrea a decis marţi ca toate dezbaterile Comisiei să fie publice, după ce a fost dată publicităţii o înregistrare cu discuţiile cu uşile închise ale membrilor comisiei, iar Ludovic Orban a renunţat la propunerea de a sesiza PÎCCJ în cazul înregistrărilor.
Hotărârea
a fost luată la propunerea deputatul PSD, Aura Vasile, în timp ce
deputatul PNL, Ludovic Orban, a renunţat la propunerea de sesizare a
Parchetului cu privire la înregistrarea ilegală a şedinţelor Comisiei.
De asemenea, membrii Comisiei au mai fost de acord cu sesizarea
Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor pentru dispunerea unei
anchete oficiale în acest caz.
Totodată,
membrii Comisiei au decis să revină cu o adresă la Ministerul de
Finanţe cu privire la execuţia bugetară a ministerul Turismului pe
primul semestru, deoarece oficialii MF nu au transmis documentul,
motivând că nu este în posesia acestora deoarece abia în data de 14
august sunt date publicităţii. Comisia a constatat însă că adresa de
răspuns este trimisă chiar în dimineaţa zilei de 14 august.
În
privinţa recentelor declaraţii ale Elenei Udrea, care a susţinut că nu
se va prezenta la audierile Comisiei de anchetă, deputaţii decis să nu
trimită acum o adresă, propusă de Orban, în care să fie avertizată cu
privire la sancţiunile penale pe care le riscă. Membrii Comisiei au
convenit să revină cu această nouă adresă în situaţia în care Udrea nu
se va prezenta joi la audieri.
Orban
a mai susţinut că "nici până azi ( marţi, n.r.)Ministerul Turismului nu
a fost pus la dispoziţia Comisiei documentele solicitate". Preşedintele
Comisiei a citat din Constituţie prevederile care consituie "izvorul
legal al constituirii Comisiei", precum şi reglementările care obligă
membrii Guvernului "să prezinte informaţiile şi documentele solicitate
de Cameră, Senat sau de comisiile parlamentare prin preşedinţii
acestora". Din Legea răspunderii ministeriale Orban a citat sancţiunile
penale pe care le riscă reprezentanţii Guvernului pentru "prezentarea
cu rea credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui cu
privire la activitatea Guvernului sau a unui minister pentru a ascunde
săvârşirea unor fapte care aduc atingere intereselor statului": se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 12 ani. "Refuzul nejustificat de a
prezenta Parlamentului şi comisiilor informaţiile şi documentele se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani", a mai citat Orban.
Preşedintele ANRMAP, Cristina Trăilă, s-a prezentat marţi la audieri.