SPORT »
FOTBAL INTERN »
Comisia de Disciplină a anulat cartonaşul roşu al lui Stancu, iar Dubarbier şi Marius Constantin au fost suspendaţi câte două etape
11 mar 2009, 20:22 |
Actualizat Joi, 12 Martie 2009 04:55
Membrii Comisiei de Disciplină au anulat, în şedinţa de miercuri, cartonaşul roşu primit de fundaşul lui FC Timişoara, Stelian Stancu, în minutul 85 al partidei cu Pandurii, din etapa trecută, astfel că acesta are drept de joc în confruntarea cu Gaz Metan Mediaş.
În altă ordine de idei, membrii Comisiei au primit abia miercuri raportul observatorului de joc de la FC Braşov-Steaua, în ceea ce priveşte incidentele de la finalul jocului, provocate de Sorin Ghionea şi Răzvan Lucescu, iar cazul va fi judecat săptămâna viitoare.
Dubarbier şi Marius Constantin au fost suspendaţi câte două etape de Comisia de Disciplină
Jucătorii Sebastian Dubarbier (CFR Cluj) şi Marius Constantin (Rapid) au fost suspendaţi, miercuri, câte două etape de Comisia de Disciplină a FRF, cei doi fotbalişti fiind şi amendaţi cu 3.000, respectiv 1.500 de lei.
Sebastian Dubarbier a fost eliminat direct în timpul meciului cu Gloria Buzău, pentru că şi-a lovit cu cotul un adversar. De cealaltă parte, Marius Constantin a văzut mai întâi un cartonaş galben, apoi direct pe cel roşu din partea arbitrului Robert Dumitru, în jocul cu Farul Constanţa, pentru că imediat după fluierul final al primei reprize, pe drumul spre vestiare, fundaşul l-a înjurat şi ameninţat pe central. Cei doi jucători nu vor evolua astfel în meciul direct dintre cele două echipe, care se va disputa vineri, în etapa a 20-a a Ligii I.
Pe de altă parte, a fost ratificată hotărârea clubului Dinamo de a-l suspenda pe o perioadă de trei luni pe brazilianul Constancia Thiago, care nu s-a mai prezentat la echipa antrenată de Mircea Rednic după reluarea pregătirilor.
O altă decizie a Comisiei de Disciplină a FRF a fost suspendarea jucătorului Daniel Bălaşa (FC Argeş) pentru o etapă şi amendarea acestuia cu 700 de lei, pentru eliminarea din partida cu Unirea Urziceni.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

