Peste el a plouat cu bucăți de carne arsă. Carne de om. A căzut și s-a făcut punte pentru alții. A fost călcat în picioare și s-a ales cu o coastă ruptă și altele deplasate. A tras în piept un amestec de gaze, ca un Cyclon B, și abia după două săptămâni respiră, cât de cât, normal.
„Un gând mă tot urmărește, de câteva zile. Anume că respir cu oamenii care au ars în jurul meu. Am scrum din ei, în plămâni...”, șoptește bărbatul.
Prietena sa a ieșit afară de parcă a dus-o Dumnezeu de mână. Acolo, în genunchi, buimacă, și-a strigat iubitul până și-a pierdut vocea. Torțe umane ieșeau urlând din crematoriul de pe strada Tăbăcarilor. Când s-au revăzut și-au dat seama. Fuseseră în iad, dar demonii, sătui deja, n-au putut să-i mănânce și pe ei. Moartea i-a ținut de mână.
Citeşte continuarea pe evz.ro.
