“Vorbele nu pot cuprinde amaraciunea pe care o simt. Am pierdut un om ieri. In aceste 7 zile in care l-am ingrijit alaturi de colegii mei, am sperat pana in ultima clipa ca va reusi, desi ratiunea imi spunea ca afectiunile pe care le are sunt peste puterile-i. Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul! Sunt cu gandul alaturi de familia indoliata.
Am fost la spital astazi, ca in toate zilele ce au trecut de o vinere incoace. As vrea sa va asigur ca zi de zi luptam pentru viata pacientilor nostri si ca avem la indemana materialele sanitare si medicamentele necesare pentru tratamentul lor. Mi-e greu sa cuprind intr-un singur cuvant cum a fost ultima saptamana: pentru ei si pentru noi, deopotriva. Dar ce pot spune e ca noi, medicii chirurgi, anestezistii, asistentii medicali si infirmierii Spitalului Universitar Bucuresti suntem dedicati unei cauze: aceea de a salva viata victimelor, de a le intoarce cu bine acasa, la familii si prieteni. Stim ca viata si sanatatea lor sunt de mii de ori mai pretioase decat tot ce am putea noi simti.
Multumesc pentru gandurile bune, pentru ceaiul, cafeaua ori gustarile pe care ni le-ati oferit odata cu sustinerea voastra, in tot acest timp. Poate nu v-am spus, dar vorbele voastre ne-au dat putere, mai multa decat ati putea crede.
De aceea, va rog sa aveti in continuare incredere in noi. Facem tot, absolut tot ce pot face medicii pentru viata tinerilor din Colectiv, in acest sistem imperfect care isi arata inca o data fata-i. Specialistii veniti din alte state, cu care ne-am consultat in aceste zile, au confirmat si apreciat deciziile luate si tratamentul pe care l-am aplicat. Le multumesc si lor, impresionata fiind de solidaritatea si altruismul de care au dat dovada in aceste momente grele pentru noi.
Si va mai rog, dati-ne linistea de a-i opera, spala, ingriji, pansa, tapota si masa pe tinerii acestia. E linistea de care avem nevoie pentru a putea continua pe drumul pe care l-am luat de o saptamana incoace- acela de a lupta pentru viata.
Va multumesc tuturor”.
