La fel ca toate celelalte carti din America centrala si Codex Dresdensis (numele oficial) are forma unei carti pliate. Ca suport pentru cele 39 de pagini acoperite cu desene si hieroglife s-au folosit fibre de ficus. Peste foi s-a aplicat apoi un grund subtire de creta, pe care s-a scris cu o cerneala obtinuta din culori naturale. In ciuda raritatii acestor scrieri ramase pana in ziua de azi, la origine par sa fi fost mult mai numeroase, dupa cum declara un cochistador spaniol, pe nume Diego de Landa, intr-o scrisoare din secolul 17: “Cand i-am cucerit (pe mayasi), am gasit o multime de carti acoperite cu scrisul si desenele lor ciudate, dar pentru ca nu contineau nimic in afara de superstitii si vraji, le-am ars pe toate, spre marea jale a localnicilor care le considerau daruite de zei”.
Un document stiintific
Dar oare ce contineau aceste carti asa de pretioase pentru mayasi, distruse pentru eternitate de spanioli? Pe la mijlocul secolului al 14-lea, iluminatul Fray Bernardino de Sahagun le descria in felul urmator: “Cartile de care mayasii nu se desparteau niciodata contineau desene cu oameni si hieroglife, o adevarata cronica in imagini despre inaintasii lor, care traisera cu mii de ani inainte de venirea spaniolilor.
In opozitie cu inscriptiile facute in piatra, care relatau, in primul rand, despre ordinea regilor, ritualuri, razboaie si conflicte armate, manuscrisele realizate pe hartie de ficus vorbeau despre stiinta si intelepciunea inaintasilor. Iar Codexul din Dresda, cu reprezentarile lui mitologice, astrologice si calendaristice, este o dovada de exceptie despre gradul stiintei si culturii mayase.
Realizat in anii 1200-1250 inainte de Hristos (cercetatorii nu exclud sa fie vorba de o copie a unui text mult mai vechi), Codexul de la Dresda a ajuns, pe cai nestiute, in Europa, unde continutul sau, asemanator unui labirint plin de zei, hieroglife, numere si date calendaristice, a ramas multa vreme neinteles.
Abia dupa descifrarea alfabetului mayas si a numeroase descoperiri arheologice s-a reusit, in sfarsit, sa se arunce o privire asupra spiritualitatii mayasilor. Cu toate astea, multe pasaje au ramas, pana astazi, nedeslusite de cercetatori.
In afara descrierii ritualurilor traditionale mayase, Codexul de la Dresda contine si multe oracole, cu ajutorul carora se puteau ghici zilele faste si cele nefaste de peste an. Dar si prezicerea lor se bazeaza pe calcule ale miscarii corpurilor ceresti si pe cunostinte astronomice uluitoare. Manuscrisul contine, de pilda, tabele cu calculele care ii ajutau pe mayasi sa precizeze exact evolutia planetelor Venus si Marte, precum si datele eclipselor de luna si soare pe sute de ani inainte. Complexitatea si precizia astronomiei maya uimeste pana in ziua de azi pe oamenii de stiinta, ca si pe amatorii de senzational.
O cultura venita din cer
Cunostintele astronomice si matematice cuprinse in Codexul de la Dresda sunt uluitoare. Atat de uluitoare, incat majoritatea cercetatorilor s-au intrebat in legatura cu originea si dezvoltarea lor. Din ce motive acordau mayasii o importanta asa de mare cosmosului?
Cum de-au ajuns la cunostinte egalate azi doar de observatoarele astronomice performante? Exista doua raspunsuri la aceste intrebari. Unul oficial, al cercetatorilor conformisti, care sustin ca interesul mayasilor pentru cosmos era pur astronomic, legat de anotimpurile prielnice agriculturii, de orientarea in spatiu si de fenomenele meteorologice deosebite, pe care incercau sa le prevada la vreme, pentru a le opri prin ceremonii si ritualuri samanice.
