Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

CNA: Spoturile pentru campaniile de promovare ale MT nu conţin publicitate politică

Directorul Direcţiei de monitorizare CNA, Mihaela Botnaru, a precizat, marţi, că spoturile privind campaniile de promovare organizate de Ministerul Turismului, "Lumină la malul mării", "Paşte în Bucovina" şi "Romania, Land of choice" nu conţin publicitate politică.

Foto: andilaslau.com
Foto: andilaslau.com

Reprezentantul CNA a subliniat că spoturile respective nu conţin imagini cu persoane politice şi că nu încalcă Codul audiovizualului.

"Cele două spoturi, Lumină la malul mării şi  Paşte în Bucovina au fost difuzate doar pe ProTV, Antena 3 şi Realitatea.TV. Am constatat că nu apar persoane politice, ci doar peisaje şi imagini, iar în spotul privind, apare şi Goran Bregovic", a susţinut Botnaru.

Directorul din CNA a adăugat că spotul Romania, Land of choice a fost difuzat numai la televizuni licenţiate în afara ţării, care nu se supun jurisdicţiei audiovizuale româneşti, astfel că nu a fost monitorizat. Cu toate acestea, Botnaru a precizat că televiziunile româneşti au difuzat imagini din acest clip în cadrul ştirilor şi că acestea nu puteau fi asimilate publicităţii politice.

În privinţa ştirilor care au prezentat evenimentele de Paşte de la mare şi din Bucovina, reprezentantul CNA a susţinut că s-a constatat că "s-au dat ceva mai multe ştiri", însă a apreciat drept naturală situaţia, în condiţiile în care acestea au fost difuzate de televiziuni de ştiri. "Faptul că o ştire este ilustrată cu o persoană sau alta rămâne la latitudinea postului, ţine de independenţa teritorială a postului TV. Există însă un principiu al pluralismului politic pe care îl urmărim, să se creeze un echilibru la ştiri şi dezbateri între reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei" a explicat Botnaru.

Preşedintele Comisiei, Ludovic Orban, a susţinut că, din monitorizările făcute de CNA privind ştirile, reiese că Traian Băsescu a fost prezent, în perioada de Paşte, "la rudele din Constanţa şi la rudele din Bucovina", dar că, de fapt, a participat la cele două evenimente organizate de Ministerul Turismului. Directorul CNA a replicat că "este greu de făcut o legătură directă".

Şi social-democrata Aura Vasile s-a plâns, în timpul audierii, de faptul că democrat-liberalii ar fi invadat ştirile televiziunilor în perioada de Paşte, "confiscând evenimentul". "Am fost invadaţi cu ştiri despre membrii acestui partid. Ca cetăţean ortodox, am fost necăjită în zilele acelea că evenimentul pascal a fost confiscat. Sărbătoarea pascală a devenit o chestie de petrecere în familie", i-a criticat deputatul PSD pe membrii PD-L.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro