Ultimele Stiri· 1 min citire

Circa 600 de sindicalişti din energie au pichetat sediile ME, ANRE, Electrica, Enel, CEZ, E.ON

15 sept. 2009, 07:35
Actualizat: 15 sept. 2009, 12:52
Circa 600 de sindicalişti din energie au pichetat sediile ME, ANRE, Electrica, Enel, CEZ, E.ON

Circa 600 de sindicalişti din energie au pichetat sediile ME, ANRE, Electrica, Enel, CEZ, E.ON

Articol scris de Realitatea.NET
Sursă: NewsIn

Circa 600 de sindicalişti din energie au pichetat sediile Ministerului Economiei, ANRE, Electrica, Enel, CEZ şi E.ON din Capitală. Aceştia au protestat faţă de nerespectarea contractelor de privatizare, a declarat preşedintele Federaţiei Univers, Adolf Mureşan.

Adolf Mureşan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate - UNIVERS, a adăugat faptul că, la sfârşitul lunii, sindicaliştii vor avea un Consiliu Naţional, unde vor decide ce măsuri vor lua şi că, potrivit legii, după pichetare, următorii paşi ar putea fi demostraţii, mitinguri şi greve. Aceste pichetări vor continua şi pe 16 şi 17 septembrie, în acelaşi interval orar.

"Cu Ministerul Economiei avem nişte probleme, şi anume că are nişte obligaţii în contractele de privatizare, pe care nu le respectă. Apoi, se tergiversează internalizarea serviciilor de mentenanţă şi de reparaţii", a mai spus Adolf Mureşan.

Federaţia Univers a susţinut că Nuclearelectrica, Hidroelectrica cu filialele sale şi Electrica să nu fie incluse în cele două companii energetice naţionale, care ar rezulta în urma reorganizării sectorului energetic.

De asemenea, reprezentanţii Univers au precizat că există nemulţumiri şi în legătură cu reorganizarea FISE Electrica Serv, care va aduce numeroase deservicii dacă nu se vor lua decizii în timp util. Totodată, Federaţia cere ca Hidroelectrica să rămână o societate nedivizată cu serviciile de mentenanţă internalizate şi solicită anularea contractelor cu "băieţii deştepţi".

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri