Aproximativ 60.000 de persoane din Spania, majoritatea imigranţi, care au făcut împrumuturi pentru a-şi cumpăra locuinţe riscă să fie daţi afară din case începând cu luna mai pentru că nu-şi mai pot plăti ratele din cauza crizei economice, relatează AFP.
"Ştiu că mai devreme sau mai târziu îmi voi pierde apartamentul",
mărturiseşte Jorge Alexander Rodriguez, un columbian care locuieşte de
patru ani în Spania. Îngropat în datorii şi lovit de criză, el nu mai
reuşeşte să îşi plătească rata pentru locuinţă de şase luni. Soţia lui
este şomeră, iar veniturile cuplului, care locuieşte în sudul
Madridului cu cei doi copii, sunt mai mici decât rata lunară pe care
trebuie s-o plătească pentru apartamentul pe care l-au cumpărat în urmă
cu doi ani.
Asemenea altor sute de mii de spanioli şi imigranţi care au dificultăţi
financiare din cauza crizei economice, Jorge, în vârstă de 36 de ani,
nu-şi imagina un astfel de scenariu când, în plină euforie imobiliară,
a obţinut fără probleme un împrumut. Era o perioadă lipsită de griji,
iar băncile spaniole ofereau împrumuturi cu uşurinţă, fără să acorde
vreo importanţă solvabilităţii celor care împrumutau banii.
"Când am fost la bancă să fac împrumutul, soţia mea câştiga 750 de euro
pe lună, iar eu aproximativ aceeaşi sumă. Nu era însă suficient pentru
a obţine un împrumut. (...) La bancă ni s-a spus că putem adăuga o a
treia persoană. Am ales un prieten, care figurează pe hârtie ca
proprietar, dar nu dă în realitate niciun ban", povesteşte Jorge.
Cazul nu este singurul de acest fel, potrivit asociaţiei AESCO (America
Spain Solidarity Corporation), care îi consiliază pe cei ce împrumută
şi sunt presaţi de bănci pentru că nu mai au bani să plătească.
Asociaţia critică băncile care au permis acordarea de împrumuturi unor
persoane insolvabile.
La fel ca aproximativ 90% dintre spaniolii care fac împrumuturi, pentru
Jorge Alexander şi soţia sa era prevăzută în contract o rată indexată
în funcţie de Euribor, Euribor, o cotaţie zilnica a dobânzilor pentru
mişcările de capital interbancar pe piaţa monetară din Zona euro, care
influenţează direct ratele dobânzii la creditele pentru persoane
fizice. Euribor a crescut mult în ulitmii ani, aşa că rata lunară a
crescut rapid de la 870 de euro la început la 1.300 doi ani mai târziu.
"Nu mai putem plăti", mărturiseşte Jorge, care lucrează în domeniul
construcţiilor şi ştie că, după locul de muncă al soţiei, şi al lui
este în pericol. "Banca mi-a propus doar să prelungesc împrumutul cu
cinci ani, ceea ce ar fi scăzut rata lunară cu 100 de euro", în
condiţiile în care perioada înscrisă deja în contract este de 35 de ani.
Cazurile de acest gen s-au înmulţit de când Spania a intrat în criză,
dă asigurări Jhon Hernandez, un membru al AESCO. "Baza noastră de date
conţine aproximativ 12.000 de persoane care au probleme cu plata
împrumutului. Potrivit calculelor noastre, 60.000 de persoane ar putea
fi date afară din locuinţele lor începând cu luna mai", a adăugat
acesta.
Jhon Hernandez consiliază sute de imigranţi şi spanioli "complet
pierduţi, care nu ştiu ce să le spună băncilor sau cum să se descurce
într-o procedură judiciară". Columbian de origine, Hernandez explică
faptul că imigranţii sud-americani sunt în mod deosebit afectaţi de
criză, pentru că au sosit în Spania "cu o atitudine de consumator tipic
american", care nu ezită "să cumpere, să se îndatoreze fără să
gândească prea mult".
Guillermo Portilla, un ecuadorian în vârstă de 38 de ani, care a făcut
un împrumut pe 30 de ani pentru apartamentul său în valoare de 160.000
de euro, este în şomaj de două luni şi nu mai poate înapoia banii
băncii. El sfătuieşte ca oamenii să fie "mai prudenţi, mai economi, să
facă mai puţine petreceri de weekend". Guillermo a propus deja băncii
să renunţe la apartament în schimbul anulării datoriei. "Nu au vrut,
mi-au spus că n-am decât să-mi caut un loc de muncă", mărturiseşte el.