Cine sunt deputaţii care nu au luat cuvântul deloc, anul trecut, în plenul Camerei

Cine sunt deputaţii care nu au luat cuvântul deloc, anul trecut, în plenul Camerei
Mai mulţi deputaţi de la toate grupurile parlamentare nu au vorbit deloc, în plenul Camerei, în 2014, iar alţi parlamentari au luat cuvântul de la tribună pentru mai puţin de un minut, în doi ani de mandat, informează Mediafax.
Printre deputaţii care nu au luat cuvântul de la tribuna Parlamentului, anul trecut, se află Ioan Axente, Mădălin Voicu (PSD), Liviu Codârlă (PNL), Valentin Blănariu (PPDD), Constantin Alin Bucur (UNPR), Cezar Cioată (PC). Nici Mihai Baltă (PSD), Vasile Berci (PNL), Marin Anton (independent), Valentin Gabriel Boboc (PSD), Daniel-Stamate Budurescu (PNL), Vasile Cazan (PNL), Eugen Chebac (UNPR), Florin Ciurariu (PNL), Răzvan Condurăţeanu (UNPR), Gheoghe Costin (PNL), Mihai Bogdan Diaconu (PSD), Nuţu Fonta (UNPR) nu au vorbit la şedinţele de plen din 2014.
Deputatul Theodor Paleologu a vorbit doar 6 secunde, în 2014, în plen, ocazie în care i-a informat pe colegii lui că va activa ca parlamentar independent, după plecarea din grupul PDL, iar Elena Udrea a stat la microfonul Camerei doar două minute şi 36 de secunde, anul trecut, una dintre intervenţiile sale fiind pe 3 februarie 2014, cînd a anunţat că a demisionat din PDL.
Au fost şi deputaţi care nu au vorbit deloc anul trecut, dar au depus, în scris, declaraţii politice, cum este cazul Roxanei Florentina Anuşca (PNL), care a avut declaraţii politice cu titlul "Nicăieri nu-i ca acasă" sau "A fi liberal e o mândrie". În acelaşi mod au procedat deputaţii Ioan Bălan (PNL), Dan Bordeaianu (PNL), Radu Babuş (PSD) sau Octavian Bot, ultimul dintre aceştia având o singură declaraţie intitulată "Idei puţine, dar fixe".
Mai multe pe Mediafax.
Citește și:
- 09:34 - Fifor îl acuză pe premierul Bolojan că menține criza politică: „A devenit un factor de risc pentru România”
- 08:50 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „România, în plină criză economică, dar Guvernul Bolojan invocă stabilitatea pentru a rămâne la putere”
- 08:31 - Casa Albă va analiza măsurile de securitate după incidentul armat de la Cina Corespondenților
- 08:07 - PSD și AUR depun moțiunea de cenzură pentru a demite guvernul Bolojan
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














