Trimite stirea
print print |  text size micsoreaza fontulmareste fontul
[Miercuri, 09 Septembrie 2009 13:42]

CINE PLĂTEŞTE? Primăria unui sat fără canalizare a cheltuit trei milioane de lei pentru o staţie de epurare


Foto: RTV

60% din banii folosiţi la construcţia staţiei de epurare au venit de la Ministerul Mediului, iar primăria din Juna a suportat restul, adică 40%.

''Am considerat că este oportun să ne depunem şi noi proiectul şi să ne încercăm norocul şi să obţinem finanţarea pentru staţia de tratare'', a declarat Iancu Beschiu, primar Jina.

Banii au venit, constructorii s-au apucat de lucru, şi acum la Jina există una dintre cele mai moderne staţii de epurare din ţară.

''Este computerizată, nu necesită personal de deservire, decât de urmărire, toţi parametrii se pot vedea la sediul primăriei pe un laptop şi de acolo se poate controla întreg procesul tehnologic, atât chimic şi partea de tratare biologică'', susţine Ioan Stirb, frunizor echipamente.

Modernă şi performantă, nimic de zis numai că localnicii nu reuşesc să înţeleagă la ce va folosi staţia de epurare până când localitatea nu va avea canalizare.

Autorităţile locale se gândesc şi la sistemul de canalizare însă acesta nu a depăşit încă faza de proiect.

REALITATEA.NET vă întreabă: Cine plăteşte pentru investiţia nefolosită din localitatea sibiană Jina?  Ministerul Mediului sau Primăria Jina?

 



Tag-uri: canalizare, epurare, Jina, Ministerul Mediului, primărie, staţie
12
Comentarii
Pont: poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
Simona a spus:
Simona
Marţi, 29 Septembrie 2009 13:09
Domnule Ion Moraru aveti perfecta dreptate. Am vazut si eu la televizor cum arata lucraerea si m-a surprins ca reporterul in loc sa prezinte ca un lucru pozitiv faptul ca s-a facut ceva util cu banii europeni, el cauta nod in papura. Este limpede ca in cazul de fata, autoritatile merita felicitari si sprijinite incontinuare ca proiectul retelei de canalizare sa fie cat mai repde aprobat pentru ca statia de epurare sa-si arate utilitatea in interesul cetatenilor din localitate. In felul acesta localitatea ar putea atrage investitori in domeniul agricol.
jina a spus:
jina
Luni, 14 Septembrie 2009 15:20
urmare a reportajului primarul se lauda ca v-ati cerut scuze. este adevarat?
gabi a spus:
gabi
Vineri, 11 Septembrie 2009 13:47
o fi el ion de la tara insa are mare dreptate. ce ati fi vrut? sa se faca toate dintr-o data? s-ar face..dar cu ce bani?
dana a spus:
dana
Vineri, 11 Septembrie 2009 13:44
dragilor veniti cu picioarele pe pamant...macar acel primar a realizat ceva cu bani europeni...ce sa zicem apoi despre un primar care a bagat bani in studii de fesabilitate si apoi nu a depus macar proiectele spre aprobare? veniti in teren sa vedeti realitatea si nu fiti partinitori si pripiti
marian a spus:
marian
Joi, 10 Septembrie 2009 10:30
daca pentru banii dati pentru o scena(70.000.E) s-a infiintat o comisie parlamentara de cercetare, pentru aceasta cheltuiala sa se infiinteze 3 comisii. Parlamentul nostru in ultimul timp nu mai lucreaza decit in cercetare. Nu ca pina acum s-ar fi omorit cu munca specifica unui parlament. Halal sa le fie.
Ion de la tara a spus:
Ion de la tara
Miercuri, 09 Septembrie 2009 20:16
Ai dreptate CCC. Introducerea apei si canalizarii se poate face pe proiecte europene, dar daca nu are bani pentru statia de epurare, nu se aproba proiectul. Primarul destept, a cerut si primir bani.
Ion Moraru a spus:
Ion Moraru
Miercuri, 09 Septembrie 2009 18:42
Din pacate avem o mostra clara de lipsa de profesionalism a jurnalistilor lui Vantu. Voi aveati nevoie de un reportaj care sa ilustreze risipa pe timpul crizei si l-ati " fabricat" pornind de la stirea ca la Jina s-a construit o statie de epurare moderna , fara a fi inca demarate lucrarile de canalizare ( aflate -e drept- in stadiu de proiect). Daca faceau reteaua de canalizare , ati fi invocat lipsa statiei de epurare. Pozitia de "Gica contra" nu este jurnalism.
CCC a spus:
CCC
Miercuri, 09 Septembrie 2009 18:28
Doamne, prostovani mai sunteti! Omul intelept isi face iarna car si vara sanie, daca primarul s-a priceput sa atraga fonduri foarte bine pentru el, sunt convinsa ca se poate realiza si canalizarea intr-o perioada mai scurta, si cu asa conditii cine stie, poate tinerii se vor intoarce la sat. Ma repet, sunteti prostovani, si-i pacat de voi ca va credeti cu carte!
zoom a spus:
zoom
Miercuri, 09 Septembrie 2009 18:27
canalizarea nu este prezenta in toata localitatea. nu cum a-ti prezentat voi ca nu exista deloc. cine plateste prostia voastra de jurnalisti?
Ion de la tara a spus:
Ion de la tara
Miercuri, 09 Septembrie 2009 18:10
Va pus la punct primarul. Asta deoarece sunteti incompetenti. Are dreptate primarul ca nu se aproba nici un proiect de canalizare daca nu exista si unul de epurare a reziduurilor rezultate. Poate trebuia pusa problema altfel: de ce nu se fac lucrarile de canalizare concomitent cu cele ale statiei de epurare. Dar poate atatia sunt banii si atunci s-a inceput cu ceea ce trebuie si fara de care proiectul de canalizare nu se poate aproba.
mai multe comentarii
REALITATEA.NET Newsline »
Ce sunt alertele?
Primeste alerte pe desktopAlerte
desktop
Aboneaza-te la feedul RSSFeed
RSS
Editoriale si opinii VoxPublica »
Basescu si dreapta. Un anunt Basescu si dreapta. Un anunt
Cristian Pătrășconiu (acum 2 ore)
Vreau o lămurire doctrinară Vreau o lămurire doctrinară
Daniel Oanta (acum 3 ore)
Campanii REALITATEA »
Comunitatea REALITATEA.NET »
Cele mai populare stiri din Martor ocular »
  • Trimise pe email
  • Comentate
  • Votate
Cei mai activi membri REALITATEA.NET »
Mesaje si comentarii »
  • Comentarii
  • Mesaje pe forum
  • Martor Ocular
Oameni in stiri »