Cinci persoane au fost reținute și una este căutată de anchetatori în cazul polițistului de frontieră găsit împușcat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Sânnicolau Mare, județul Timiș, au declarat, pentru NewsIn, oficiali ai Inspectoratului General al Poliției Române.
Polițiștii de frontieră români și maghiari l-au prins la Vama Cenat, pe al cincelea suspect în cazul colegului lor găsit împușcat, au declarat, pentru NewsIn, oficiali ai Poliției Timiș, acesta fiind, cel mai probabil, cel care a tras. Acesta se află, în prezent, pe teritoriul Ungariei, unde este reținut de polițiștii maghiari, urmând să fie predat autorităților din România, au declarat oficiali ai Poliției Române.
Bărbatul se numește Gheorghe Breazu, are 19 ani și este originar din Cenad. Acesta ar fi reușit să treacă granița prin Vama Cenad însă, la scurt timp, polițiștii români au informat autoritățile maghiare că bărbatul s-ar putea afla pe teritoriul Ungariei. Verificările polițiștilor maghiari au dus la reținerea suspectului iar, în prezent, se desfășoară procedurile de predare către autoritățile române.
Conform Inspectoratului Poliției de Frontieră Timiș, agentul de poliție Tiberiu Sârbu, de 38 de ani, a fost găsit împușcat de un localnic, care a chemat imediat ambulanța, însă polițiștul a murit în drum spre spital.
"Polițistul intrase în serviciu vineri seară. La fața locului a fost găsit doar tocul pistolului, pistolul lipsește", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș, Ciprian Gaic.
Potrivit sursei citate, agentul mai avea doar tocul și încărcătorul cu șase cartușe, iar pistolul (Carpați, calibru 7,65 mm) a dispărut, la fel ca și cel de-al doila încărcător.
La câteva ore după incident, anchetatorii au găsit pistolul și încărcătorul agentului la câteva străzi depărtare de locul unde bărbatul a fost găsit împușcat.
Polițistul împușcat se afla în timpul serviciului, dar plecase din unitate cu mașina personală. Cel mai probabil, spun colegii săi, agentul a încercat să prindă unul sau mai mulți hoți, iar înainte de a fi împușcat a avut loc o luptă.
La fața locului s-a găsit un rucsac în care se aflau mai multe bunuri și un casetofon despre care anchetatorii cred că ar proveni dintr-un jaf comis de cel care l-ar fi putut împușca pe polițistul de frontieră.
Secretarul de stat pe probleme de ordine și siguranță publică din Ministerul Administrației și Internelor, chestorul Dan Fătuloiu, s-a deplasat în județul Timiș pentru a coordona cercetările polițiștilor.
Poliția a instituit filtre la ieșirile din Sânnicolau Mare, mașinile fiind controlate. Anchetatorii vor să afle cum a ajuns agentul de la postul său de lucru pe strada din Sânnicolau Mare și cine a tras asupra lui. De asemenea, Poliția de frontieră va începe o anchetă internă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragicul incident. Bărbatul lucra în cadrul Inspectoratului Poliției de Frontieră Timiș din anul 2001.