CIA îşi consolidează prezenţa în Afganistan

CIA îşi consolidează prezenţa în Afganistan
CIA îşi consolidează prezenţa în Afganistan, unde reprezentarea sa va fi una dintre cele mai importante din istoria agenţiei, potrivit Los Angeles Times.
CIA trimite echipe de spioni, analişti şi agenţi paramilitari, în afară de cei aproape 700 de oameni pe care deja îi are în zonă, paralel cu consolidarea contingentului militar, ce va atinge 68.000 de soldaţi la sfârşitul anului, potrivit cotidianului.
Desfăşurarea CIA în această ţară este similară cu cea remarcată în războaiele din Irak sau Vietnam.
Acţiunea intervine într-un moment în care susţinerea opiniei publice pentru războiul din Afganistan este în scădere şi se face simţită nevoia unei prezenţe mai mari a serviciilor de informaţii, în condiţiile violenţelor comise de rebeli.
Echipele CIA vor primi misiuni diverse, printre care lucrul în tandem cu forţele speciale, pentru depistarea unor ţinte important, evaluarea opiniei în regiunile considerate favorabile talibanilor sau strângerea de informaţii despre corupţie în cadrul guvernului.
"Talibanii sunt la punctul maxim al capacităţii lor din 2001 încoace", a spus un oficial din Apărare, iar cotidianul citează şi funcţionari care spun că sunt în număr de 15.000-20.000.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























