Premierul Emil Boc continuă seria angajărilor supriză la Palatul Victoria. Boc l-a numit secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor pe Emilian Cutean, un personaj judecat pentru corupţie. Premierul Emil Boc a spus însă că nu ştie nimic despre problemele lui Cutean.
Cutean a fost deputat PSD şi a mai deţinut aceeaşi funcţie în Guvernul
Năstase. La sfârşitul lunii aprilie 2006, el a fost acuzat de
procurorii anticorupţie că a efectuat operaţiuni financiare
incompatibile cu funcţia sa, dar şi de săvârşirea infracţiunii de abuz
în serviciu contra intereselor publice. Procesul său este în derulare.
"Pot să vă spun că aflu pentru prima data lucrurile pe care mi
le-aţi spus. O să am o discuţie cu colegii de la PSD. Dacă lucrurile pe
care le spuneţi sunt adevarate, atunci vom lua o decizie în acest sens", a declarat premierul Emil Boc.
Emil Boc a spus că propunerea lui Cutean a venit din partea Partidului Social Democrat.
"Potrivit protocolului de guvuvernare între PD-L si PSD, sunt partajate
domeniile de asumare a responsabilităţii în actul de guvernare. Acest
secretariat pentru problemele revoluţionării este asumat de PSD şi am
nominalizat persoana propusă de PSD", a adăugat premierul.
Revoluţionarii nu sunt de acord cu proaspăta numire în funcţia de secretar de stat a lui Emilian Cutean.
"Blocul Naţional al Revoluţionarilor este
împotriva numirii secretarului de stat, fost secretar şi actual
secretar de stat numit începând de astăzi. Vom cere socoteală
premierului Emil Boc să vedem dacă şi de data aceasta a fost
înştiinţat de toate infracţinile săvârşite de acest secretar de stat", a precizat, prin telefon, Ion Lefter, preşedinte Liga Naţională a Luptătorilor din
Decembrie.
În plus, Emil Boc l-a numit consilier personal pe chirurgul Mihai
Lucan, cel care l-a operat de piatră la rinichi în 2008, la clinica din
Cluj-Napoca. Tot premierul a numit-o pe Liliana Mincă, din partea
Partidului Conservator, la conducerea Agenţiei Naţionale de Control al
Exporturilor.
"Corespund din punct de vedere
profesional. Eu am mai condus în perioada 2005-2006 agenţia. Am fost
preşedinte cu rang de secretar de stat în aceeaşi agenţie. Mai mult
decât atât, cunosc în profunzime activitatea pe care o desfăşoară
ofiţerii de licenţiere din agenţia de control a exporturilor", a declarat Liliana Mincă, pentru Realitatea FM.