CFR Cluj - Conceicao, out! Vine Mandorlini

CFR Cluj - Conceicao, out! Vine Mandorlini
CFR Cluj profită de pauza pe care Liga I a luat-o cu ocazia amicalului Polonia - România pentru a face schimbări la nivelul conducerii tehnice. Oficialii grupării ardelene au decis, joi, să-i rezilieze contractul antrenorului portughez Antonio Conceicao, iar în locul său va fi numit italianul Andrea Mandorlini, potrivit ProSport.
Deşi CFR Cluj este lider în Liga I, jocul echipei îi nemulţumeşte pe conducători, cu toate că în repetate rânduri aceştia au evitat să o critice în mod public, afirmând că importante sunt doar victoriile obţinute, nu impresia artistică.
Andrea Mandorlini a fost ales de conducătorii clujeni pentru funcţia de antrenor principal. A doua variantă era readucerea lui Maurizio Trombetta, care a mai pregătit pe CFR în toamna lui 2008.
Mandorlini ar urma să sosească la Cluj sâmbătă, când va avea loc şi prezentarea oficială, iar duminică va conduce primul antrenament oficial al echipei.
Până atunci, tehnicianul italian trebuie să-şi rezolve situaţia contractuală cu Sassuolo, formaţie din Serie B.
"Trebuie să rezolv anumite probleme cu actuala mea echipă. În 3-4 zile voi vedea exact ce voi face, şi tot atunci voi veni în România pentru a discuta cu oficialii lui CFR Cluj. Nu ştiu prea multe despre formaţie, dar ştiu că Bergodi a fost antrenor acolo. În acest moment sunt şanse de 30 la sută să preiau pe CFR Cluj, dar se poate întâmpla orice, chiar şi să nu ajung la un eventual acord", a spus Andrea Mandorlini, citat de NewsIn.
Ca jucător, Mandorlini (49 de ani) a evoluat la AC Torino, Atalanta, Ascoli, Inter Milano, echipă cu care a cucerit un titlu de campion al Italiei şi o Cupă UEFA, şi Udinese. Ca antrenor, el a pornit de jos, din Serie D, unde a pregătit-o pe Manzanese. A mai antrenat apoi Triestina, Spezia (cu care a promovat din Serie C în Serie B), Vicenza, Atalanta (pe care a promovat-o în Serie A), Bologna, Padova, Siena şi Sassuolo.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























