Cezar Preda: PSD vrea să îl schimbe pe Cătălin Predoiu
Cezar Preda: PSD vrea să îl schimbe pe Cătălin Predoiu
Cezar Preda a anunţat în cadrul emisiunii moderate de către Oana Stancu de la Realitatea TV că PSD vrea să îl schimbe pe Cătălin Predoiu de la conducerea Ministerului Justiţiei.
Tot în cadrul aceleeaşi emisiuni de la Realitatea TV, Ludovic Orban a declarat că şi el a fost anchetat de către ANI.
"Şi eu am fost anchetat de către ANI şi am aflat de această anchetă din presă, lucrul care nu mi se pare corect. Mai mult, după ce s-a încheiat ancheta şi nu au descoperit nimic la apartamentul meu şi la maşina mea, nu s-a mai spus nici un cuvânt, ANI nu a mai avut nici o reacţie", a comentat Ludovic Orban anchetarea celor şapte miniştri din cadrul cabinetului Boc.
Şapte miniştri din actualul Cabinet sunt cercetaţi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la modul în care şi-au dobândit averile, a spus preşedintele ANI, Cătălin Macovei, fără să dezvăluie identitatea demnitarilor.
Potrivit jurnaliştilor de la Gardianul, printre cei şapte miniştri ar fi cel al Economiei, Adriean Videanu, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, al Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi ministrul de Interne, Dan Nica.
Citeşte mai mult
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














