Ultimele Stiri· 2 min citire

Cele mai multe note la purtare sunt scăzute din cauza absențelor nemotivate

Cele mai multe note la purtare sunt scăzute din cauza absențelor nemotivate

Cele mai multe note la purtare sunt scăzute din cauza absențelor nemotivate

Publicat21 oct. 2009, 13:57
Actualizat21 oct. 2009, 15:03

Profesorii au scăzut peste 27.000 de note la purtare, în principal, din cauza numărului mare de absențe. Alți 830 de elevi au fost exmatriculați din școlile bucureștene, în acest an.

Cei mai mulți elevi exmatriculați, în anul școlar 2008-2009, învață la liceu, adică peste 600. Pe locul doi sunt elevii de la Școlile de Arte și Meserii, adică 195. În clasele V-VIII niciun copil nu a fost dat afară din școală, arată un raport al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Tot la liceu au fost cele mai multe note scăzute la purtare. Aproape 14.000 de elevi au avut nota la purtare între 7 și 9. 1500 de note au fost scăzute sub 7, motivul principal fiind numărul mare de absențe nemotivate.

Și elevii din clasele gimnaziale au avut notele scăzute la purtare, în principal tot din cauza absențelor. Peste 8.500 de note la purtare au fost scăzute sub 9.

Cele mai puține note scăzute la purtare au fost la Școlile de Arte și Meserii, doar 3563 de elevi au absentat de la ore.

Tot în anul școlar 2008-2009 au fost înregistrate 192 de infracțiuni și peste 2.000 de acte de violență. 153 de accidente de circulație s-au produs din vina elevilor minori și s-au soldat cu un mort, 24 de persoane rănite grav și 128 au fost rănite ușor.

În municipiul București 84 de școli au sisteme de alarmă și 116 sisteme de supraveghere video. 80 de unități școlare nu sunt împrejmuite corespunzător și elevii nu sunt în siguranță, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri