Tribunalul Giurgiu a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor doi bulgari reținuți vineri noaptea în Vama Giurgiu-Ruse pentru trafic de droguri de mare risc, a anunțat luni, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Giurgiu.
"În data de 01.11.2009, cei doi bulgari au fost prezentați magistraților Tribunalului Giurgiu care au emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile pentru comiterea infracțiunilor de introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc și deținerea de droguri de mare risc, fără drept, în vederea distribuirii", se arată într-un comunicat al IJP Giurgiu.
Cei doi bulgari, ambii în vârstă de 45 de ani, din Sofia, care au încercat să introducă în România aproape 200 de comprimate de amfetamină și mai multe grame de heroină, au fost prinși de polițiști vineri noaptea, drogurile fiind ascunse într-un pachet de țigări anunța sâmbătă, într-un comunicat IJP Giurgiu.
"Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate(SCCO) Giurgiu și polițiști din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră(IJPF) Giurgiu au realizat o acțiune în Punctul de Trecere a Frontierei, unde au fost depistați cetățenii bulgari B. Stefan, de 45 de ani, și A. Stefan, de 45 de ani, ambii din Sofia, care intenționau să introducă ilegal în țară 199 comprimate de amfetamină și 7,48 grame heroină", se preciza în comunicat.
Conform aceluiași document, bulgarii s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei cu un autoturism condus de un cetățean bulgar I. Gyunyal, de 41 ani, din localitatea Ruse. Potrivit IJP Giurgiu, drogurile erau ascunse într-un pachet de țigări Kent, ambalate în folie din plastic și lipită prin ardere, și urmau să fie comercializate pe piața românească.
"Cei doi cetățeni bulgari au fost conduși la DIICOT- Biroul Teritorial Giurgiu, care a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc", mai anunța IJP.
Polițiștii Biroului de Combatere a Criminalității Organizate București și cei ai SCCO Giurgiu continuă activitățile specifice pentru identificarea si tragerea la răspundere a celorlalți membri ai rețelei și pentru probarea întregii activități infracționale.