"Angajatorul pune condițiile la angajare. La plecare, le pune angajatul", spun avocații specializați în dreptul muncii. Ca să accepte să plece din companie, o angajată a cerut un lucru nemaiîntâlnit pe piața muncii din România, a cerut 99 de salarii.
De multe ori, pretențiile managerilor care au devenit indezirabili pentru companii depășesc orice imaginație, scrie Business Magazin.
"Cel mai exotic caz pe care l-am avut a fost al unei femei manager din telecom, care a cerut 99 de salarii compensatorii. Până la urmă, a primit doar 24", povestește avocatul Iulian Pătrășcanu. El mai spune că în topul celor mai războinici angajați, femeile ocupă de departe locul fruntaș, majoritatea acceptând cu greu faptul că nu mai sunt dorite sau utile în companie.
Multe companii au fost nevoite să plătească din greu pentru decizia de a concedia, după ce foștii angajați și-au cerut drepturile în instanță. Nouă din zece cazuri ce ajung în fața judecătorilor se termină cu câștigul salariatului, nu doar pentru că legislația muncii îi este favorabilă acestuia, ci și pentru că în companii sunt multe nereguli în ceea ce priveste relatțile dintre angajați și angajatori.
"Discutam cu un manager din FMCG, care îmi spunea că și-a negociat în contract o clauză de exit de 15 salarii compensatorii", spune George Butunoiu, head hunter-ul ce conduce firma de executive search George Butunoiu Ltd.. Sunt însă mai rare și nu sunt legate atât de practicile specifice domeniului sau companiei, ci de cât de dorit a fost managerul respectiv la momentul angajării.