Curtea Constituțională a României (CCR) va lua marți în discuție sesizarea Avocatului Poporului în cazul ordonanței care prevede nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă de către ANAF, chiar și în cazul unei hotărâri judecătorești favorabile.
Una dintre prevederile din Ordonanța OUG nr.8/2015 legifera faptul că deciziile instanțelor de judecată din România nu au efect asupra unor măsuri luate de ANAF, chiar dacă se demonstrează că sunt abuzive.
Potrivit noii legi, comercianții care vor ca ANAF să nu dispună suspendarea activității pentru nereguli fiscale, pot să plătească o amendă în valoare de 10 ori suma amendei primite, însă nu vor mai primi banii înapoi chiar dacă un judecător constată că inspectorii ANAF te-au amendat degeaba, abuziv.
Textul controversat din Ordonanță: "Suma de bani egală cu de 10 ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat (...) NU SE RESTITUIE în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, INSTANTA de judecată ANULEAZA PROCESUL-VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENTIEI".
'Actul normativ vizat este neconstituțional în ansamblul său, întrucât afectează drepturi și libertăți constituționale, în speță accesul liber la justiție, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține repararea pagubei, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, precum și libertatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate', susținea, la 19 mai, Avocatul Poporului.
Potrivit AP, OUG 8/2015 încalcă principiul separației și echilibrul puterilor în stat și independența judecătorilor prin faptul că hotărârea judecătorească de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenției nu are nicio finalitate cu caracter reparatoriu pentru persoana vătămată în patrimoniul său, întrucât amenda și suma de bani achitată nu se restituie, așa cum reiese din textul legal criticat.
Autorul sesizării a apreciat că măsura reglementată prin prevederile legale criticate este de natură a crea premisele unor abuzuri din partea organelor de control, care, cunoscând faptul că soluția de anulare a procesului-verbal de contravenție pronunțată de instanța de judecată nu are niciun efect asupra amenzii achitate, pot încheia procese-verbale în afara condițiilor impuse de cadrul legal.
'Prin actul normativ criticat mai sunt încălcate principiul proporționalității, libertatea economică și obligația statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producție. OUG nr. 8/2015 nu conține numai simple norme de procedură care să vizeze competența instanțelor judecătorești, ci și norme care produc efecte de ordin patrimonial, care pot avea consecințe negative iremediabile pentru activitatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale', a mai menționat Avocatul Poporului, potrivit Agerpres.