Ministrul francez al Culturii, Frederic Mitterrand, traversează prima sa probă politică, confruntându-se cu acuze de delicatețe exagerată la adresa lui Roman Polanski și fiind criticat pentru un roman al cărui autor este, care aduce în discuție turismul sexual, transmite AFP.
Cea mai violentă critică a venit din partea extremei drepte, prin vocea lui Marine Le Pen, vicepreședinta Frontului Național, care, în cadrul unei emisiuni televizate, s-a referit la un roman "de inspirație autobiografică", publicat în 2005, "La mauvaise vie", în care Mitterand povestește experiențele "turismului sexual" al personajului principal.
"El descrie amănunțit cum procedează în turismul sexual și plăcerea de a plăti mici băieți thailandezi, știind perversitatea sistemului și caraterul rușinos al celor făcute acestora", a spus Marine Le Pen.
Mai mult, opoziția socialistă l-a atacat și ea pe nepotul fostului președinte François Miterrand, figură istorică a partidului. "Este șocant că un om poate justifica, la adăpostul unei opere literare, turismul sexual", a declarat purtătorul de cuvânt al socialiștilor, Benoît Hamon. "În momentul în care Franța s-a angajat alături de Thailanda în lupta contra acestui flagel care este turismul sexual, iată un ministru al guvernului care explică că el însuși este un consumator", a acuzat acesta.
La apariția editorială, volumul lui Mitterand a fost primit călduros de critică, care a descris romanul ca o operă literară de calitate, fără a se întreba asupra faptelor autobiografice sau, dimpotrivă, ficționale.
În cartea scrisă la prima persoană a singularului, autorul aduce în scenă istoria personajului principal, care pleacă în Thailanda, unde recurge la tineri prostituați, "foarte atrăgători și imediat disponibili".
"Dacă Frontul Național mă târâie în noroi, este o onoare. Dacă un deputat socialist mă târâie în noroi, este o rușine pentru el", a declarat, miercuri, Frédéric Mitterrand.
Ministrul Culturii a fost "senzația" remanierii făcute în luna iunie de Nicolas Sarkozy. Om de cultură, de cinema și televiziune, Frédéric Mitterrand, nu și-a exprimat niciodată un angajament politic clar, dar simplul său nume a reprezentat o victorie pentru președintele francez. În momentul numirii sale, cartea "La mauvaise vie" a fost doar timid evocată, fără a provoca polemici. Arestarea lui Roman Polanski a declanșat primele critici, după ce ministrul Culurii a intervenit public, în apărarea cineastului francez de origine poloneză.
Pe 27 septembrie, Frederic Mitterrand a etichetat ca "groaznică" arestarea lui Polanski în Elveția "pentru o poveste veche care nu are sens". Ulterior, ministrul francez al Culturii a încercat să își tempereze poziția, evocând "un fapt grav, pe care nu îl scuz în niciun fel", dar și datoria de "solidaritate și compasiune" cu un artist.