Câştigul salarial mediu net a scăzut în august cu 3% (42 lei) faţă de iulie, până la 1.348 lei (320 euro), ca urmare a restrângerii unor activităţi, precum şi a acordării în luna anterioară a unor sume din profitul net şi premii ocazionale, arată datele publicate luni de Statistică.
În iulie, câştigul salarial mediu net crescuse cu 0,8% (11 lei), faţă de luna iunie, până la 1.390 lei.
Ritmul
anual de creştere a câştigurilor salariale s-a temperat la 5,6%, de la
6,3% în iulie, însă se menţine peste indicele anual al preţurilor de
consum, de 4,96% în august, astfel că angajaţii din România nu au
pierdut din puterea de cumpărare în ultimul an.
Câştigul
salarial mediu brut a fost de 1.845 lei (437 euro) în a opta lună din
acest an, fiind cu 2,9% mai mic decât nivelul din luna precedentă,
potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Raportat la octombrie 1990, puterea de cumpărare a câştigului salarial mediu era cu 22,7% mai mare în august 2009.
Cele
mai mari salarii nete au fost plătite în august în activităţile din
industria de fabricare a produselor de cocserie şi a celor obţinute din
prelucrarea ţiţeiului (3.370 lei, 799 euro), iar cele mai mici în
industria de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte (786 lei, 186
euro).
În
august, au fost înregistrate scăderi ale câştigului salarial mediu net
între 7% şi 10% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a
remorcilor şi semiremorcilor, administraţie publică, fabricarea
produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.
Câştigul
salarial mediu net s-a diminuat în august cu valori cuprinse între 5%
şi 7% în fabricarea produselor textile, extracţia petrolului brut şi a
gazelor naturale, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice,
învăţământ, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea
altor mijloace de transport, industria construcţiilor metalice şi a
produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii.
Scăderi
mai modeste, cuprinse între 4% şi 5%, au avut loc în fabricarea
articolelor de îmbrăcăminte, tăbăcirea şi finisarea pieilor, captarea,
tratarea si distribuţia apei, alte activităţi de servicii.
În
august au fost înregistrate şi unele creşteri ale câştigului salarial
mediu net, determinate de acordarea de premii ocazionale (prime de
performanţă, de vacanţă), drepturi în natură şi ajutoare băneşti din
fondul de salarii şi de realizările de producţii mai mari. Astfel, în
activităţile de fabricare a produselor de cocserie şi a produselor
obţinute din prelucrarea ţiţeiului câştigul salarial mediu net a
crescut în august cu 14%, iar în industria metalurgică, activităţi de
editare, extracţia minereurilor metalifere şi fabricarea băturilor,
creştererile au fost cuprinse între 3% şi 5%.