Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Caseta cu Geoană. Ce spun Vasile Dâncu şi Cristian Pîrvulescu despre ea

Fostul lider al Grupului de la Cluj din PSD crede că imaginile cu Mircea Geoană care ar primi 5.000 de euro contribuţie pentru campania electorală a partidului nu ar fi avut prea mare efect dacă ar fi fost lansate în campanie. Deşi pare netrucată, caseta nu transmite clar mesajul pe care îl sugerează doar. O răfuială de partid, spune Dâncu.

Vasile Dâncu crede că Geoană este lucrat din propriul partid
Vasile Dâncu crede că Geoană este lucrat din propriul partid

“Eu cred că acest film nu are prea mare relevanţă din perspectiva dinamicii în partid. Este vorba de o donaţie electorală. Sigur cea care vorbeşte speră că va conta şi pentru obţinerea unui loc eligibil. Filmuleţul se doreşte o probă împotriva lui Mircea Geoană. Sigur, nu este o modalitate foarte elegantă de a face donaţii la partid, dar se ştie că persoanele din conducerea partidului, din Delegaţia Permanentă fac donaţii la partid. Depinde de stil. Îmi amintesc că şi eu pe vremea când eram vicepreşedinte am donat o sumă de bani, am făcut-o în conturile partidului. Cred că este o casetă care face parte din bătălia internă a partidului, dar susţin că o dezbatere pe tema pierderii alegerilor şi scaunului lui Mircea Geoană ar trebui să se ducă cu alte mijloace”, spune sociologul Vasile Dâncu.

Acesta spune că dacă ar fi fost lansată în campanie, caseta nu ar fi produs prea mari efecte: “Nu cred că dacă ar fi fost prezentată în campanie, această casetă ar fi avut un efect foarte mare. Este destul de fragmentată ca expresivitate şi nu cred că transmite foarte clar ideea pe care vrea să o transmită. Poate că Mircea Geoană a înregistrat acei bani la partid apoi. Caseta e prost făcută, dar nu cred că e trucată. Dacă Traian Băsescu a avut-o şi nu a folosit-o s-a întâmplat datorită unui raţionament strategic. Băsescu a negat atacul asupra sa şi nu ar fi fost în regulă ca el ca el să lanseze la rândul său astfel de atacuri. În plus, PSD a fost inteligent a-i lipi lui Traian Băsescu această etichetă de tip conflictual, or dacă preşedintele ar fi lansat această casetă ar fi fost un gest violent.”

La rândul său, politologul Cristian Pîrvulescu atrage atenţia că dacă este reală, persoana care îi dă banii lui Geoană este una relativ apropiată. “Până la proba contrarie, filmul pare plauzibil. Este evident că a fost filmat pentru a decredibiliza adversarul. El pare să fie făcut la sediul PSD. E clar că dacă este o persoană care plăteşte o contribuţie, trebuie să fi fost una tare apropiată. Îmi închipui că nu orice membru al PSD poate să meargă şi să-şi predea personal contribuţia de campanie.”

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro