Prima proprietate imobiliară a lui Traian Băsescu în Bucureşti a fost
un teren de 3.700 metri pătraţi în Aleea Privighetorilor, unde era
vecin cu omul de afaceri Costel Căşuneanu. Pe acest teren a dat, în anul
2000, 50.000 dolari. L-a vândut, doi ani mai târziu, cu 360.000 de
dolari.
Înainte de a vinde terenul, Traian Băsescu a închiriat de la
Administraţia Fondului Imobiliar un apartament de 370 de metri pătraţi,
în strada Mihăileanu, pe care îl şi cumpără, în scurt timp, cu 19.000
dolari.
La momentul în care a cumpărat acest apartament de la stat, Traian
Băsescu a declarat că nu are o altă casă. Cu câteva luni în urmă însă,
cumpărase o vilă în Băneasa, cu banii de pe terenul vândut. Vila de pe
şoseaua Bucureşti – Ploieşti nr. 17 a l-a costat 280.000 de dolari şi a fost donată Ioanei Băsescu după doar câteva săptămâni.
În 2005, după ce ajuns preşedinte, Traian Băsescu a anunţat că renunţă
la casa din Mihăileanu, după un scandal de presă pe această temă, dar
s-a răzgândit. În acelaşi an, Băsescu s-a mutat într-o vilă de protocol
din cartierul Primăverii, în care locuieşte şi acum.
Casele lui Băsescu - Până să ajungă primar, nu a avut proprietăţi imobiliare în Bucureşti
PUBLICAT
Miercuri, 1 Aprilie 2009 15:09
ACTUALIZAT
Joi, 2 Aprilie 2009 04:48
SURSA
REALITATEA.NET
Afacerea "Doi şi-un sfert" a pus pe tapet şi situaţia imobiliară a familiei Băsescu. Până să ajungă primar general al Capitalei, Traian Băsescu nu a avut proprietăţi imobiliare în Bucureşti.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M