Actual· 2 min citire

Captură record de droguri! Peste 350 de kilograme de substanțe interzise, confiscate pe Otopeni

Captură record de droguri! Peste 350 de kilograme de substanțe interzise, confiscate pe Otopeni

Captură record de droguri! Peste 350 de kilograme de substanțe interzise, confiscate pe Otopeni

Publicat17 iun. 2016, 13:06
Actualizat17 iun. 2016, 13:19

Polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și procurorii DIICOT, împreună cu inspectori ai ANAF – Direcția Generală a Vămilor, au capturat 351 de kilograme de plante khat, droguri de risc și de mare risc. O persoană a fost reținută, iar ulterior arestată preventiv.

"În perioada 14-15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au organizat o operațiune pentru depistarea unui transport de droguri de risc și de mare risc", se arată într-un comunicat remis de Poliția Română.

La acțiune au participat reprezentanți ai ANAF – Direcția Generală a Vămilor.

Astfel, la data de 15 iunie, în urma activităților specifice desfășurate s-a reușit prinderea în flagrant a unui membru al rețelei infracționale, un bărbat de 51 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce a introdus pe teritoriul României 22 de colete ce conțineau în total 351,07 kilograme de frunze khat.

Drogurile au fost declarate la intrarea în România ca fiind frunze de hena importate din Tanzania, utilizate în industria cosmetică.

Din cercetări a reieșit că rețeaua infracțională ar fi coordonată de către persoane de origine africană, rezidente în Marea Britanie, iar drogurile trebuiau să ajungă pe piața neagră din Marea Britanie, valoarea acestora fiind de aproximativ 700.000 de euro.

În urma administrării probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de risc și trafic internațional de droguri de mare risc, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Substanțele active din plantele de KHAT, respectiv cathinona și cathină, fac parte din tabelul I și tabelul III al Legii 143/2000 pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, fiind droguri de mare risc și droguri de risc.

Efectele consumului acestei plante sunt similare cu cele ale consumului de XTC iar plantele sunt consumate în special în Europa de Vest de către comunitățile de cetățeni africani.

Această captură este una din cele mai importante de acest gen din România, având în vedere cantitatea mare de droguri confiscate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News