Campania Mişcarea de Reciclare a ajuns sâmbătă la Braşov
Campania Mişcarea de Reciclare, eveniment organizat sub patronajul Ministerului Mediului, s-a desfăşurat sâmbătă la Braşov.
Începând cu ora 10:00, braşovenii au fost aşteptaţi la cortul Mişcării
unde au primit informaţii, şi gustări "verzi". De asemenea, s-au
desfăşurat activităţi de recycle art pentru toate tipurile de deşeuri
(bijuterii handmade din materiale reciclate, instalaţii, becuri
pictate, stative cu informaţii generale despre reciclare) sub
îndrumarea unor artişti specializaţi.
O oră mai târziu, voluntari
pe role şi biciclete au împărţit materiale promoţionale şi au organizat
concursuri în compania artiştilor de la Drum Cafe. Caravana
bicicliştilor a circulat pe traseul Str. Mureşenilor - Str. G. Bariţiu
- Str. Richter - Poarta Schei - Str. Gr. Dinicu- Str. Nicolae
Bălcescu. În faţa magazinului universal din centrul municipiului
Braşov, recruţii s-au întâlnit cu trupa Drum Cafe.
După ora 13:00, cei de la Drum Cafe s-au deplasat la cortul Mişcarea
de Reciclare, unde au executat momente de freeze şi au împărţit cadouri
şi gustări eco. După-amiază, în acelaşi loc, a avut loc concursul
Recycle Art, în urma căruia vor fi fost premiaţi cei mai creativi
participanţi la recycle art, benzi desenate, origami şi desen.
Caravana Mişcarea de Reciclare s-a încheiat cu concertul Direcţia 5 şi Proconsul, de la ora 19.
Mişcarea de Reciclare este primul proiect naţional de educare a
publicului larg în privinţa reciclării (ambalaje, DEEE şi alte tipuri
de deşeuri reciclabile). Campania se desfăşoară sub patronajul
Ministerului Mediului şi are ca principal partener Societatea Română de
Televiziune. Mişcarea de Reciclare îşi propune să devină platforma
naţională de conştientizare şi informare asupra nevoii de a recicla.
Îşi propune să implice atât publicul larg, cât şi autorităţile,
companiile şi ONG-urile.
"Reciclarea este un pas important pentru ca noi toţi să avem un viitor
mai bun. Reducerea consumului resurselor vitale, reciclarea deşeurilor,
reducerea poluării şi împădurirea sunt obligaţii pe care le avem faţă
de natură, faţă de noi înşine, dar mai ales faţa de copiii noştri care
moştenesc o Planetă în dificultate. Educarea şi conştientizarea sunt
mijloacele prin care putem atinge aceste obiective vitale. Sper ca
Mişcarea de Reciclare să cuprindă toată România", declara ministrul
Mediului, Nicolae Nemirschi, cu prilejul lansării campaniei.
Mişcarea de Reciclare a debutat la începutul lunii iunie, ocazie cu
care Televiziunea Română a fost colorată în verde. Vreme de şase
săptămâni, caravana Mişcării de Reciclare a trecut prin Galaţi (20
iunie), Iaşi (27 iunie), Târgu Secuiesc, la Festivalul Moto (03-05
iulie) şi Cluj (11 iulie).
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

