Călin Hera: Mircea Dinescu ucide mesagerul

Călin Hera: Mircea Dinescu ucide mesagerul
În cel mai bun caz, se iscă o dezbatere. În general, fără vreo finalitate. De multe ori, pe piste false. Românii, contemplativi prin excelenţă, au darul de a sporovăi vrute şi nevrute, ocolind cu graţie esenţialul.
Este şi cazul turnătoriilor din fotbal, privite mai degrabă cu îngăduinţă. Poate datorită percepţiei larg răspândite conform căreia fotbaliştii, de la atâta dat cu capul în minge, gândesc mai simplu
, pretenţiile, în privinţa lor, sunt legate de driblinguri, nu de întorsături de frază.
Apoi, generaţiile de aur, argint, bronz sau mexicană beneficiază de un soi de cecuri în alb din partea microbiştilor, altfel atât de critici, de felul lor. Aşa se explică, cred, faptul că turnătoriile mari
sau mici care ies acum la iveală nu indignează pe nimeni. (Din câte ştiu, încă nu s-a ajuns la explicaţii conform cărora a fost vorba de fapte patriotice, dar s-ar putea să mă înşel. Nu cunosc încă declaraţii ale unor indivizi precum Corneliu Vadim Tudor, şi nici nu mă interesează.)
Citeşte mai mult în Evenimentul Zilei
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























