C.V. Tudor: Voi câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur

C.V. Tudor: Voi câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur
Corneliu Vadim Tudor este foarte sigur că va câştiga alegerile prezidenţiale din toamnă încă din primul tur. Declaraţia a fost făcută la Realitatea TV, în cadrul emisiunii "Realitatea te priveşte".
Liderul PRM este foarte încrezător în şansele pe care le are în cursa pentru Palatul Cotroceni. "În toamnă voi câştiga alegerile prezidenţiale din turul întâi", susţine Vadim Tudor.
Mai mult, liderul PRM i-a propus, joi, lui Traian Băsescu, să fie prim-ministru. "Eu pot să îl salvez. Îl fac prim-ministru. Îi fac la Golden Blitz un cabinet frumos acolo şi stă acolo", a mai spus Vadim Tudor.
Cât despre contra-candidatul său, Mircea Geoană, Vadim Tudor spune că nu are nicio şansă la alegerile prezidenţiale: "Geoană nu e un om rău, e un om inteligent, dar el nu poate să depăşească 10%. Alea sunt scorurile lui reale".
Joi, la BEC, liderul PRM a avut o conversaţie cu Mircea Geoană, căruia i-a spus: "Tu ştii ce îţi face bătrâna şandrama stalinistă Ion Iliescu la ora actuală? E la Roma să te lucreze pe tine, să-l propună pe Sorin Oprescu la preşedinţia României. Îşi va anunţa doctorul în septembrie candidatura. Deja Iliescu a discutat cu câţiva oameni din filailalele PSD din judeţe şi se duce să tragă sforile la masoneria italiană", susţine Vadim Tudor.
În legătură cu alegerile europarlamentare, liderul PRM spune că ar trebui invalidate: "Nu se poate merge cu hoţia la nesfârşit".
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























