Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PD-L), a declarat joi că va convoca membrii comisiei săptămâna viitoare pentru a analiza raportul trimis de comisia de anchetă în cazul Ridzi, el opinând că juriştii ar putea ajunge la altă concluzie.
"Am aflat din presă că au decis să trimită comisiei juridice raportul
pe care l-au finalizat. Voi convoca comisia în termenul stabilit de
Regulament, probabil săptămâna viitoare", a declarat el, precizând că
este posibil ca deputaţii jurişti să aibă o altă opinie faţă de cei din
comisia de anchetă.
"Din punct de vedere formal, teoretic, noi vom
putea să dăm propriul raport, putem avea altă opinie faţă de deputaţii
din comisia de anchetă. Nu suntem obligaţi să menţinem acel punct de
vedere, iar în acest caz, probabil în plen vor fi trimise două
rapoarte", a declarat el, amintind în acest context şi de o decizie a
Biroului Permament, care invocase posibilitatea convocării şi
deputaţilor jurişti pe acest caz.
Biroul Permanent al Camerei a
decis acum o săptămână ca, în cazul în care comisia de anchetă va
finaliza raportul, acesta să fie înaintat comisiei juridice care să
transmită, la rândul său plenului, un raport în care să propună
începerea sau neînceperea urmăririi penale împotriva ministrului
Tineretului.
Raportul întocmit de Comisia de anchetă constată că, în cazul
ministrului Ridzi, se întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu, şi că ministrul a
traficat bani din bugetul MTS în interesul firmelor Artisan şi Mark şi
propune Camerei începerea urmăririi.
Preşedintele Comisiei de anchetă, Alina Gorghiu, a declarat la
încheierea lucrărilor forului, că în raport se propune plenului Camerei
Deputaţilor să ceară începerea urmăririi penale împotriva ministrului
Monica Iacob Ridzi, iar premierului Emil Boc să propună la rândul său
preşedintelui revocarea din funcţie a acesteia, considerând că aceasta
a încălcat principiile de austeritate ale Guvernului.
Raportul mai propune Camerei Deputaţilor sesizarea Consiliului
Concurenţei cu privire la încălcarea de către firmele cu care
Ministerul Tineretului a încheiat contracte, Artisan şi Mark, a Legii
21/2006 dar şi solicitarea unei anchete a Gărzii Financiare.