Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona din 2009 prevede că "orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale".
Acest text cere UE să negocieze un acord cu statul care pleacă, prin care să se stabilească "modalităţile retragerii sale, care să ţină cont cadrul relaţiei sale viitoare cu Uniunea".
Chiar dacă nu se poate ajunge la un asemenea acord, tratatele UE vor înceta să se aplice ţării care pleacă la doi ani după ce statul respectiv îşi notifică intenţia de a părăsi blocul, mai puţin în cazul în care statele membre UE decid în mod unanim să prelungească acest termen-limită.
În pofida faptului că Articolul 50 enunţă procedura de retragere, unii analişti au avertizat că un Brexit - cum este cunoscută posibila retragere a Marii Britanii din UE - nu va fi un proces uşor.
Unii cred că Marea Britanie nu poate fi în măsură să obţină condiţii favorabile de negociere în baza Articolului 50, întrucât textul prevede că "statul membru care se retrage nu participă la discuţiile (UE) (...) sau la deciziile în acest sens".
State membre UE frustrate ar putea, de asemenea, să nu accepte exigenţele britanice. Oficiali europeni au avertizat că un vot în favoarea retragerii va fi definitiv şi au exclus ideea că el ar putea pur şi simplu să deschidă Londrei calea către negocierea unor condiţii mai bune în vederea unei rămâneri în UE.
Însă campania "Vote Leave" argumentează că nu este neapărat necesar să se folosească Articolul 50 şi afirmă că, mai întâi, vor avea loc "negocieri informale" în vederea explorării unei alte căi, împreună cu UE, care să fie "în interesul ambelor" părţi.
Cu toate acestea, premierul britanic David Cameron a anunţat că va declanşa Articolul 50 în cazul în care alegătorii se pronunţă pentru un Brexit.
Negocierile care vor urma ar putea să fie dificile şi pe alte fronturi. Articolul 50 prevede, de exemplu, că orice acord în vederea unei retrageri este necesar să primească "consimţământul" Parlamentului European (PE), ai cărui membri sunt susceptibili să aibă puncte de vedere foarte diferite cu privire la un Brexit.
Acordul nu este necesar să fie ratificat de către statele membre UE. Însă un asemenea proces este necesar pentru orice modificare a tratatelor sau acordurilor internaţionale care vor fi necesare în legătură cu retragerea - ca de exemplu un acord de liber-schimb.
Mai multe relaţii pe care UE le are cu alte ţări vecine au fost vehiculate ca modele pentru Marea Britanie, inclusiv cele cu Norvegia, Elveţia sau Turcia.
Însă Open Europe, un grup de reflecţie, preconizează că toate acestea reprezintă "inconveniente majore" pentru Marea Britanie, în comparaţie cu avantajele de care regatul se bucură în prezent în calitate de membru UE.
Unii au desemnat Groenlanda ca un posibil precedent pentru un Brexit. Acest teritoriu autonom danez a părăsit Comunitatea Economică Europeană (EEC) în 1985.
Însă unii analişti argumentează că introducerea Articolului 50 în Tratatul de la Lisabona, în 2009, a creat o schimbare juridică atât de importantă, încât nu poate avea loc o comparaţie cu retragerea Groenlandei.
"Prevederile Articolului 50 arată clar că divorţul va consuma timp şi va fi un proces greoi", afirmă Agata Gostynska-Jakubowska de la Centre for European Reform. "Dacă britanicii votează să părăsească UE, nu va exista cale de întoarcere", subliniază ea.
Sursa: News.ro
