Box - Fostul adversar al lui Bute, Librado Andrade, spune că românul ar putea să câştige prin KO
Pugilistul mexican Librado Andrade, cel pe care Lucian Bute l-a învins în octombrie 2008, a declarat că Lucian Bute va învinge în meciul cu Fulgencio Zuniga, mizând chiar pe un KO din partea românului.
"Cred că Lucian va câştiga, chiar printr-un KO. Este bun, rapid şi complet, în timp ce Zuniga nu are ceea ce trebuie ca să îl învingă pe Lucian, pentru că acesta ştie cum să provoace greşeli din partea adversarului", a explicat Andrade.
Pugilistul Lucian Bute l-a învins la puncte pe mexicanul Librado Andrade în luna octombrie şi românul şi-a păstrat astfel centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în cadrul unui meci în care ambii pugilişti au făcut cunoştinţă cu podeaua.
Meciul dintre Lucian Bute şi Fulgencio Zuniga va fi arbitrat de americanul Lindsey Page Jr, nu de Marlon Wright, cel care a condus jocul cu Andrade. Această decizie vine după ce Zuniga a ameninţat că nu va urca în ring dacă nu va fi desemnat un alt arbitru.
Lucian Bute a explicat că asta nu schimbă cu nimic soarta partidei: "Eu am câştigat meciul împotriva lui Andrade şi nu arbitrii. Arbitrul poate veni şi din Columbia, nu-mi pasă! Meciul va fi câştigat cu ce voi face în ring. Îmi voi face treaba şi voi arăta tuturor că merit să rămân campion".
Lucian Bute a boxat sâmbătă dimineaţă cu Flugencio Zuniga pentru a-şi păstra titlul mondial IBF. Meciul a avut loc la Montreal şi a început la ora 5:20, ora României.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

