Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Boc trebuie să negocieze la sânge cu partidele pentru a forma un nou Guvern. VEZI VARIANTELE

După ruperea coaliţiei de guvernământ, premierul Boc are la îndemână puţine soluţii politice pentru formarea unui nou guvern. Un alt cabinet de coaliţie pare o misiune imposibilă, iar un guvern minoritar ar trebui să negocieze la sânge pentru a obţine votul de învestitură în Parlament.

Foto: realitatea.net
Foto: realitatea.net

PD-L are o marjă de mişcare destul de redusă pentru a construi un nou guvern de coaliţie. Pentru învestirea noilor miniştri sunt necesare 236 de voturi dintr-un total de 471. PD-L are în Parlament 168 de deputaţi şi senatori. Deci ar mai avea nevoie de 68 de voturi pentru a-şi valida Guvernul.

I. PNL este singurul partid alături de care mai poate spera la un Cabinet cu o susţinere parlamentară de peste 50%. Liberalii au anunţat însă că nu vor participa la nicio formulă guvernamentală înainte de alegerile prezidenţiale. De altfel, ei i-au mai refuzat pe democrat-liberali şi după parlamentarele din 2008, ca şi pe social-democraţi, de altfel.

II. O altă variantă guvernamentală ar fi un cabinet minoritar PD-L. Şansele de a primi votul Parlamentului sunt foarte reduse, în condiţiile în care este nevoie de minimum 236 de voturi, iar PD-L nu are decât 168 de parlamentari.

III. PD-L mai poate conta pe cele 31 de voturi ale UDMR şi pe alte 18 ale minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, dar tot ar mai fi nevoie de 19 voturi. De altfel, UDMR a anunţat că va sprijini un guvern minoritar PD-L, dar nu va accepta să intre la guvernare până după alegeri.

Ce spune Constituţia?

Situaţia politică actuală ar putea conduce la un blocaj fără precedent. În situaţia unei moţiuni de cenzură, există posibilitatea ca Parlamentul să respingă succesiv, în termen de 60 de zile, două guverne. Într-o atare situaţie, Constituţia spune că Parlamentul poate fi dizolvat şi se pot organiza alegeri anticipate.

Pe de altă parte, tot potrivit Constituţiei, preşedintele nu poate dizolva Parlamentul în ultimele şase luni din mandatul său. Legea nu are nici o reglementare pentru situaţia în care în ultimele şase luni ale mandatului preşedintelui, Parlamentul refuză două Guverne consecutiv.

Cel mai probabil, ţara va fi condusă interimar de actualul Guvern. Acesta nu poate emite proiecte de lege sau ordonanţe de urgenţă rolul lui fiind doar de a gestiona treburile curente. 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro