Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Boc: Împrumutul extern are caracter preventiv, România neavând nevoie "disperată" de bani

Premierul Emil Boc a anunţat că împrumutul pe care România îl va contracta de la CE, FMI şi băncile europene are caracter preventiv şi va fi folosit pentru consolidarea rezervei BNR şi, implicit, susţinerea cursului leu-euro la un nivel acceptabil şi pentru relansarea creditării.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

"Suntem în discuţie cu Comisia Europeană, cu FMI, cu Banca Mondială, cu Banca Europeană de Investiţii, cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru contractatea unui împrumut în vederea susţinerii deficitului bugetar şi activităţii economice şi vreau să spun din start că încheierea unui asemenea acord are un caracter preventiv. Prin încheierea unui asemenea acord urmărim să limităm efectele negative ale crizei", a declarat premierul Emil Boc.

Boc a ţinut să precizeze că România nu este în situaţia "dramatică" de a avea nevoie disperată de bani, dar acordul care se va încheia în vederea unui împrumut extern va fi de natură să prevină efectele crizei. Banii împrumutaţi de România se vor duce, potrivit premierului, în două direcţii: peste două treimi se îndreaptă către consolidarea rezervelor BNR pentru menţinerea cursului leu-euro, iar restul către relansarea creditării. O parte din rezervele băncilor vor putea fi deblocate, prin aducerea de bani pentru consolidarea rezervei BNR din împrumutul extern.

Premierul a arătat că Preşedinţia, Guvernul şi Banca Naţională a României discută cu băncile-mamă pentru  ca banii care vor merge către bănci, prin deblocarea de rezerve de la BNR, să rămână în ţară pentru menţinerea liniilor de creditare, precizând că semnalele primite în acest sens sunt pozitive.

"Cealaltă treime din bani: o parte va merge şi va sta la dispoziţia băncilor pentru a finanţa întreprinderile mici şi mijlocii, sectorul de afaceri, cum este suma care o acordă BERD sau BEI pentru cofinanţarea proiectelor cu UE, sprijinirea IMM, şi o parte va merge la Ministerul Finanţelor prin trezorerie pentru finanţarea deficitului", a explicat Boc.

Citeşte şi: Berceanu: Suma despre care s-a discutat cu FMI este vreo 19 miliarde de euro

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro