Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

BNR ar putea schimba regulamentul privind capacitatea de a interveni în acţionariatul băncilor

BNR ar putea schimba regulamentul privind capacitatea băncii centrale de a interveni în acţionariatul băncilor şi în conducerea acestora, în condiţiile în care capitalul străin majoritar este perceput în prezent la nivel internaţional ca un dezavantaj, a declarat economistul-şef al BNR.

Foto: ccib.ro
Foto: ccib.ro
"Nu pot să dau detalii în acest sens, dar depinde de Parlament dacă va vota sau nu o astfel de lege", a spus Valentin Lazea. El a precizat, în cadrul unei prezentări, că în prezent ţările cu capital majoritar străin în sistemul bancar sunt percepute în dezavantaj, în condiţiile în care până acum acesta era un punct forte.

Cu toate acestea, economistul şef al BNR a menţionat că România "nu prezintă un risc sistemic". "Expunerea prin capital străin devine problematică, în funcţie de datoria externă netă ca procent din PIB - în condiţiile în care devine foarte mare şi ar putea fi retrasă rapid - şi, totodată, în funcţie de dominanţa creditării în valută, cu posibilitate mare de default", a mai spus Lazea.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro