BNR ar putea permite o depreciere suplimentară a leului, consideră ING

BNR ar putea permite o depreciere suplimentară a leului, consideră ING
Banca Naţională a României (BNR) ar putea permite o depreciere suplimentară a monedei naţionale, după ce nu s-a înregistrat nicio corecţie între discrepanţele dintre salarii şi productivitate, susţin analiştii ING.
"Totuşi, am vrea să sugerăm că probabil BNR a realizat că un leu întărit nu aduce beneficii pentru moment şi, mai mult, banca centrală ar putea permite o depreciere suplimentară a leului faţă de euro, deoarece nu a avut loc nicio corecţie în ce priveşte diferenţa dintre salarii şi productivitate. (...) Observaţia este importantă în mod deosebit în actualul context al presiunilor legate de salarii din partea sindicatelor", se mai arată în raport.
ING a calculat că banca centrală a cheltuit aproape 4,5 miliarde euro de la sfârşitul lui septembrie 2008 pentru a preveni mişcări abrupte pe cursul de schimb. Analiştii grupului nu exclud nici posibilitatea ca BNR să fie intervenit pe piaţă pentru a cumpăra euro.
"Această ipoteză nu trebuie exclusă, dat fiind faptul că monedele din regiune s-au întărit în faţa euro, susţinute de îmbunătăţirea încrederii în economie la nivel global, în timp ce leul s-a depreciat. (...) Ar putea fi nevoie de o nouă depreciere a leului, înainte de începerea unei tendinţe de apreciere pe termen mediu şi lung, aşa cum se reflectă şi în prognozele noastre", susţine ING.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























