"Nu credem în domnul Antonescu și în PNL în acest moment", a declarat Vasile Blaga, președintele PDL, fiind întrebat dacă va face alianță cu PNL, după ruperea USL.
"Asistăm astăzi la decesul alianței PSD-PNL, o alianță născută din ură, din foarte multă ură și bazată pe un populism ieșit din comun. Divorțul este foarte urât pentru că de vreo 2-3 săptămâni își aruncă vorbe grle unii altora. Mai mult, nu i-am auzit să se certe pentru că le pare rău că au rămas fără locuri de muncă mii de oameni la Oltchim sau din considerente ideologice sau că nu și-au respectat programul de guvernare sau pe considerente care țin de măsuri pe care ar fi trebuit să le ia un partid sau altul. Ei s-au certat pentru că unii au simțit că nu vor fi sprijiniți la alegerile prezidențiale", a spus Blaga.
"Asta i-a unit, ura față de președinte", a mai precizat președintele PDL.
Blaga a prezentat și un scenariu pentru alegerile prezidențiale: "Tot ce este dreaptă românească, centru-dreapta, se va uni și va câștiga alegerile prezidențiale. Se vor uni toți în turul doi, dar acela nu va fi Crin Antonescu pentru că nu va intra în turul doi. Eu înțeleg că sunt multe dorințe. Dintr-odată e un om fenomenal. "Nu a greșit omul acesta, a fost el dus de nas. În rest, a fost băiat bun". Nu credem lucrurile astea. Cătălin Predoiu va intra în turul doi".
"PDL nu va lua niciun traseist. Am avut destule oferte, inclusiv de la foști colegi. Noi nu vom lua niciun traseist, cât sunt eu președintele partidului. Nu vrem să creăm astfel de majorități. Vom fi în opoziție cu Puterea, dar nu credem în domnul Antonescu și în PNL în acest moment. Nu avem niciun motiv", a mai spus Blaga.