Blaga: Dacă nu câştigăm decisiv Capitala, nu câştigăm ţara
Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a explicat, în cadrul unei întâlniri electorale desfăşurate joi, că o victorie a PD-L în Bucureşti la europarlamentare ar putea face diferenţa faţă de PSD, partid despre care Blaga a spus că nu îşi asumă integral guvernarea prin toţi reprezentanţii săi.
"Sunt vremuri grele şi suntem hotărâţi să facem faţă prin asumarea totală a guvernării. Alţii încearcă să fenteze acest lucru. Au mai fost în 2006-2008 şi la putere şi în opoziţie. Atunci erau în opoziţie şi îl mulgeau pe Tăriceanu de n-a mai rămas nimic. Acum unii, nu toţi, sunt la putere, dar le place să nu-şi asume toate riscurile guvernării", a spus Vasile Blaga, în cadrul unei reuniuni electorale organizate de PD-L sector 6.
Blaga i-a atenţionat pe militanţii democrat-liberali prezenţi că fiecare vot va conta în condiţiile în care rata absenteismului se anunţă ridicată. Din acest considerent, pedelistul a cerut ca membrii partidului să ducă mesajul PD-L în fiecare gospodărie pentru a contracara un Bucureşti "împânzit de roşu". "Suntem cot la cot cu PSD. Dacă nu câştigăm decisiv Capitala, nu câştigăm ţara. Despre asta discutăm", a spus secretarul general al PD-L.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

