BERD va acorda Republicii Moldova 80 de milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va semna, până la sfarşitul anului, o serie de proiecte investiţionale cu Republica Moldova, în valoare de 80 de milioane de euro, relatează portalul Ştirea Zilei.
Banii sunt destinaţi pentru investiţii în transport, infrastructura municipală, precum şi în proiecte energetice, precizează un comunicat al instituţiei.
"O prioritate în activitatea BERD va rămâne susţinerea sectorului financiar în condiţiile actuale dificile provocate de criza globală. BERD va contribui la sporirea nivelului de intermediere financiară în economia Republicii Moldova prin linii de credit noi oferite băncilor şi instituţiilor de microfinanţare", precizează comunicatul.
De asemenea, o misiune a Fondului Monetar Internaţional este aşteptată în următoarele săptămâni la Chişinău, un gest care este un mesaj de sprijin pentru noua guvernare democratică. În urmă cu două săptămâni, conducerea FMI şi-a exprimat disponibilitatea pentru lansarea în scurt timp a negocierilor cu Republica Moldova în vederea semnării unui acord de finanţare.
Deputatul PLDM, Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei pentru economie, buget şi finanţe, afirma recent că, prin noul program, FMI ar putea acorda Republicii Moldova între 300 şi 500 milioane dolari.
La sfârşitul lunii trecute, şi Comisia Europeană a anunţat că acordă Republicii Moldova asistenţă de şapte milioane euro pentru expertiză instituţională în domenii precum achiziţiile publice, concurenţă, ajutor de stat, drepturi de proprietate intelectuală.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

