Foto: oron.ro
BERD a alocat 250 milioane euro, pentru a furniza finanţare de până la 20 milioane euro pentru 25 de clienţi corporativi, în condiţiile în care în regiunea ţărilor BERD afaceri de altfel solide au de suferit, ca urmare a problemelor economice, confruntându-se cu scăderea vânzărilor, întârzieri de plăţi şi îngheţarea accesului la creditare.

"Aceste companii au nevoie de susţinere financiară excepţională în vremuri excepţionale, iar BERD va contribui la aceasta", a declarat prim-vicepreşedintele BERD, Varel Freeman.

Facilitatea este destinată firmelor care fie au deja împrumuturi de la BERD sau care şi-au rambursat obligaţiile către bancă în decursul ultimilor doi ani.

Noua facilitate pentru companiile medii face parte din reacţia BERD la criza economică mondială care include o majorare cu 20% a investiţiilor planificate în 2009 la circa 7 miliarde euro.

BERD a analizat, în primă fază, un împrumut de până la 100 milioane euro pentru Banca Comercială Română (BCR), destinat finanţării firmelor mici şi mijlocii.